Şase deţinuţi se află în izolare, după ce ar fi intrat în contact cu un angajat al Penitenciarului Botoşani, care a fost diagnosticat cu COVID-19, a declarat, pentru Agerpres, directorul unităţii de detenţie, Cristian Ieremie.

Potrivit acestuia, măsura adoptată în cazul persoanelor private de libertate este una preventivă, acestea neavând probleme de sănătate.

“Nu sunt probleme. E o măsură preventivă. După definiţia de caz, nu au fost contacţi. Ştiţi ce spune definiţia de caz… fără mască, la distanţă mai mică de doi metri, mai mult de 15 minute, dar am luat această măsură preventivă, având în vedere că e loc închis”, a afirmat Ieremie.

Potrivit unor surse medicale, angajatul confirmat cu noul coronavirus ar fi preotul Penitenciarului Botoşani, care se află în prezent internat în spital.

 
 

Urmărește-ne pe Google News