Accidentul de circulație s-a produs la kilometrul 59, la intersecția dintre Makri și Komotini, când mașina care transporta 10 migranți a intrat cu viteză pe contrasens, pe autostradă, unde a lovit aproape imediat un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, care se întorcea de la muncă.
Patru migranți au fost scoși fără viață din Audi, iar ceilalți șase, printre care și un copil, au fost transportați la spital în stare gravă. După cum a raportat focustonevro.gr, printre morți se află o fetiță. Cei doi șoferi au murit și ei în drum spre spital
„Sâmbătă, la orele dimineții, în localitatea Makris Alexandroupoli, polițiști ai Direcției Rutiere Alexandroupoli au făcut semn să oprească unei mașini, dar șoferul nu s-a conformat.
În încercarea sa de a scăpa de control, a izbit mașina de patrulare, apoi și-a continuat drumul cu viteză și conducând periculos.
Ulterior, s-a constatat că autoturismul a intrat pe contrasens pe autostrada Egnatia, pe direcția Alexandroupolis – Komotini, și că s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism condus de un cetățean greac de 46 de ani.
În urma accidentului, șoferul local, în vârstă de 46 de ani și șoferul străin al celuilalt vehicul, care, după cum s-a constatat, a transportat ilegal zece imigranți au murit.
Toți răniții au fost duși la spitalul din Alexandroupolis”, a anunțat poliția elenă.