Incidentul rutier s-a petrecut în raza localității Drăgănești. La fața locului s-au deplasat, de urgență, mai multe echipaje, notează News.ro.

„Miercuri, 11 septembrie a.c., pompierii militari beiuşeni au acţionat pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs pe DN 76, pe raza localităţii Drăgăneşti. Apelul care sesiza producerea accidentului între două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 6.45, prin Sistemul Unic de Urgenţă 112. La locul indicat de apelant au fost mobilizate imediat, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş, cu o autospecială de intervenţie şi cu o ambulanţă SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanţa tip C1 şi 4 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ)”, a transmis ISU Bihor.

Traficul pe DN 76 a fost restricționat

Autoritățile au precizat că echipajele SMURD şi SAJ au evaluat starea celor şapte persoane implicate în accident și s-a luat decizia ca șase persoane dintre acestea să fie transportate la spital pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate. Echipajul autospecialei de stingere a acţionat pentru a preveni un eventual incendiu la locul producerii evenimentului.

În accidentul rutier din județul Bihor au fost implicate trei vehicule, respectiv un autotren şi două autoturisme.

„Momentan, traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe o bandă, fiind dirijat de poliţiştii rutieri. Poliţiştii rutieri urmează să efectueze cercetarea la faţa locului, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis IPJ Bihor.

Urmărește-ne pe Google News