Cele șase persoane au fost reținute, în urma audierilor care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru infracţiunile de omor şi instigare la omor în dosarul crimei din Piaţa Constituţiei din Capitală, după cum a anunțat Poliţia Capitalei.
Până acum, 60 de persoane au fost audiate în acest caz.
Zilele trecute, un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.
Romeo Păun, fost boxer, este unul dintre cei șase bărbați reținuți. Atunci când acesta a fost întrebat dacă este vinovat, Păun a negat.
Poliţiştii au efectuat vineri, 4 octombrie, 21 de percheziţii domiciliare în Bucureşti în dosarul crimei din Piaţa Constituţiei, potrivit unui anunţ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Surse din Poliţie au declarat că percheziţiile au avut loc în zona Petricani – Lacul Tei şi au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit Mediafax.
Un mort și un rănit, în seara de 29 septembrie
În data de 29 septembrie, în jurul orei 22.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, în legătură cu un conflict între mai multe persoane, pe raza sectorului 5, în Piaţa Constituţiei, iar la faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de poliţie de pe raza sectorului 5, precum şi ale Brigăzii Rutiere.
În urma conflictului un bărbat a fost rănit, iar ulterior a murit din cauza rănilor suferite. Celălalt bărbat implicat în conflict a fost rănit, suferind un traumatism la nivelul capului şi primind îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind dus la audieri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro