Posibili vinovaţi de moartea micuţului
1. Prima care ar trebui să nu mai doarmă noaptea este chiar bunica micuţului, care a ieşit cu el în parc. Femeia l-a scăpat de sub supraveghere, spun martorii, zeci de minute, timp suficient ca Ionuţ să ajungă pe terenul împânzit de câini.
2. Nica Lavini0a Mirela, care a semnat, în 2008, formularul de adopţie a câinelui criminal, angajându-se să nu îl abandoneze, ar putea fi şi ea considerată vinovată.
3. Vină ar putea avea şi administratorii Parcului Tei, care nu s-au sinchisit să delimiteze spaţiile de joacă – cu garduri de protecţie – de râpele care se cască periculos la doi paşi de alei, până în buza lacului.
4. Nici pe proprietarii terenului viran pe care Ionuţ şi-a găsit sfârşitul nu prea i-a interesat că maidanezii s-au aciuat în curtea lor, cu atât mai mult cu cât bucăţi din gardul metalic care împrejmuieşte zona lipseau până mai ieri.
5. Sorin Oprescu, primarul Capitalei, răspunde, conform legii, de prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale.
6. Bogdan Treeroiu, directorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, răspunde de ridicarea “obligatorie” a câinilor comunitari din stradă.
Mesaj înduioşător postat de mama lui Ionuţ
Unde eşti în clipa asta? Doar în visele mele Lipseşti, dar eşti mereu la o bătaie de inimă de mine Sunt pierdută acum fără tine… Există vreun drum pe care aş putea să-l urmez ca să te aduc înapoi acasă?
Maidanezii din Balş, castraţi de medici germani
Peste 1.500 de câini maidanezi din oraşul Balş-Olt vor fi castraţi gratuit până la sfârşitul acestei luni de o echipă de veterinari din Germania, cu care primarul din localitate are parteneriat.
“Oamenii sunt foarte receptivi şi au adus câinii şi pisicile fără stăpân din zona în care locuiesc aici, la cabinet, pentru a fi castraţi”, a declarat primarul Mădălin Teodosescu.
În Ploieşti însă, oameni nemiloşi au recurs la o metodă barbară. Cadavrele a 14 maidanezi au fost descoperite în parcuri. Poliţia a deschis o anchetă.