„Complexul strategic Sarmat a fost pus în serviciu de luptă”, a declarat Iuri Borisov, directorul general al agenției spațiale ruse Roscosmos, într-o apariție media.

Sistemul trebuia să intre în serviciu de luptă la sfârșitul anului 2022.

Sarmat va înlocui, în arsenalul strategic al Rusiei, rachetele Voevoda din epoca sovietică, cunoscute sub denumirea NATO SS-18 „Satan”. Ca succesor al SS-18, sistemul de rachete balistice intercontinentale Sarmat a fost supranumit în Occident „Satan II”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat în luna aprilie a anului trecut că sistemul Sarmat va fi capabil să lanseze mai multe focoase nucleare până în zona continentală a Statelor Unite – și va „da de gândit celor care încearcă să amenințe Rusia”.

La vremea respectivă, analiștii occidentali au declarat pentru CNN că amenințarea pe care o reprezintă Satan II pentru SUA și aliații săi este „extrem de scăzută” și că testarea armei de către Putin ar fi putut avea ca scop ascunderea eșecurilor militare ruse în războiul din Ucraina.

La fel ca SS-18, Sarmat poate transporta zece și, eventual, mai multe focoase nucleare care pot lovi ținte independente, având o rază de acțiune de până la 18.000 de kilometri (sau aproximativ 11.185 de mile), potrivit Missile Defense Project, un program din domeniul securității desfășurat la Center for Strategic and International Studies.

Analiștii anticipează ca sistemul Sarmat va înlocui rachetele Voevoda în proporție de 1-la-1. Hans Kristensen, director al Proiectului de informații nucleare de la Federația Oamenilor de Știință Americani, a comparat Satan II cu un „facelift” pentru SS-18 din epoca sovietică, deși a spus că există „probabil unele îmbunătățiri sub capotă”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News