Festivalul are loc în perioada 18-20 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei, iar printre trupele rock invitate se află şi Dark Funeral, promotori ai stilului black metal din Suedia. Prezenţa acestei trupe a provocat nemulţumirea preoţilor reuniţi în cadrul Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, care au lansat un protest la adresa organizatorilor evenimentului, prin care îşi exprimă indignarea faţă de mesajul şi imaginea promovate de muzicienii suedezi.
Nemulţumirea preoţilor suceveni porneşte de la modul de prezentare a paginii de internet a grupului suedez, www.darkfuneral.se, în care apare clipul de prezentare a trupei. Acest clip conţine imagini în care sunt arse cruci şi pentagrame, protagoniştii ţin în mâini cranii şi capete de porci, ţinuta lor fiind înspăimântătoare, notează Monitorul de Suceava. Temele abordate de muzicienii suedezi promovează satanismul şi respingerea creştinismului, titlurile albumelor vorbind de la sine: „Vobiscum Satanas”, „Teach Children to Worship Satan” sau „Diabolis Interium”.
Chiar dacă munca organizatorilor, cu intenţia de a oferi tinerilor un festival cât mai variat, este apreciată de preoţii protestatari, cheltuirea banului public pe astfel de gen muzical provoacă revolta feţelor bisericeşti, care nu cred că aceasta este muzica ce reprezintă acea puternică legătură între taţi, mame, fii şi fiice, fraţi, surori şi simpli cunoscuţi.
„Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral în festival este o imensă greşeală. Nu vrem ca din banul public să fie plătită această trupă. Concertul acestui grup nu este un act de cultură şi nu va crea o legătură puternică între oameni, aşa cum se doreşte. Muzica trebuie cântată, nu zbierată şi răcnită. Muzica este optimistă şi veselă şi ne duce cu gândul la lucrurile frumoase. Nu avem nevoie de trupa aceasta satanistă la festival. Nu avem nevoie de invocatori ai lui Satana. Din ce am văzut în reprezentările lor de până acum, la început ei fac o invocare şi aduc apoi jertfă diavolului întregul concert, pe care-l consideră o rugăciune pentru cel rău. Chiar dacă nu vor arde cruci, nu vor aduce animale şi nu vor împroşca şi bea sânge de animal, însăşi rugăciunea diabolică şi incantarea Diavolului în cadrul melodiilor ne obligă să luăm atitudine. Nu au ce căuta la festival și nu trebuie să cânte!”, transmit în cadrul protestului preoţii din Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” în frunte cu părintele profesor Justinian Remus A. Cojocar, preşedintele asociaţiei.
Prezenţa grupului suedez în cadrul acestui eveniment, care are loc în Cetatea de Scaun, este catalogată ca o bătaie de joc la adresa înaintaşilor noştri, care au apărat cu sângele lor valorile creştinismului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro