Biserica Romano-Catolica din Simeria (judetul Hunedoara) a fost sparta, pentru a cincea oara in acest an, de un grup de satanisti care opereaza pe raza localitatilor Deva, Hunedoara si Simeria.
Preotul paroh Toth Ianos declara ca desi pagubele nu sunt majore – cateva scaune arse – faptele colaterale care nu pot fi pedepsite penal (grupul si-a facut nevoile in fata altarului si se poate ca in incinta lacasului de cult sa fi avut loc orgii sexuale) sunt adevarata pangarire. Enoriasii spun ca spargerea cutiei milei, in care nu se aduna saptamanal sume mai mari de 500.000 de lei, este o practica a grupului de satanisti. Atunci cand acestia nu au reusit sa ajunga la cutie pentru a o deschide, pentru ca se afla in spatele unui grilaj metalic, s-au multumit sa ii dea foc. Cu alta ocazie l-au inchis pe clopotar in turnul bisericii si au operat in voie. Grupul de satanisti de la Simeria si Deva mai are la activ o spargere a bisericii ortodoxe din localitate, o distrugere a aparaturii statiei seismologice de pe Cetatea Deva (locul traditional de intalnire al acestora) si devastarea si pangarirea unor morminte din Cimitirul ortodox al Devei. Despre aceste fapte „de arme”, presa a relatat pe larg la momentul comiterii lor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News