Lucrările au început în urmă cu 10 ani, pe când Dorin Hanu era primarul orașului Motru, și s-au încheiat anul trecut, cu puțin timp înainte de alegerile locale, pierdute de edil. Oamenii din satele din apropiere de Motru au tot sperat că vor avea apă potabilă, pentru că vedeau zi de zi utilaje săpând în apropierea porților acestora.

„Nu ne-am branșat la asta nouă că ne-au spus că nu au dat drumul, că nu e potabilă, că nu e bună. Au găsit ei motive și dacă ne-au spus așa noi la ce să ne branșăm că mai avem o conductă pe care nu vine apă de-a bună?”, a spus o localnică din satul Ploștina, pentru sursa citată.


Citește și Înlocuit la Vocea României, Marius Moga a fugit în munți cu 100 de copii


Oamenii din satele de lângă Motru care nu au apă potabilă cară lichidul vital cu bidoanele

Oamenii spun că apa de la pompele stradale este ruginită

Bătrânii spun că investiția e binevenită dacă ar fi și utilă.

„Atunci, când au săpat pe aici, au pus robinete la suprafață ca să bea copiii apă, dar în rest nu au mai făcut nimic, că cică nu sunt bani ca să ne branșăm și noi. Cum băi fraților, ați adus conducta până aici și noi ne uităm la ea? E o investiție care stă degeaba de ani de zile. Noi ne folosim de fântână, am pus hidrofor și am rezolvat problema pentru consum. De băut luăm la sticlă că nu i-am făcut analize la asta din fântână, dar măcar avem de udat și suntem mulțumiți”, a declarat un pensionar.

Oamenii sunt revoltați pentru că nu se pot branșa la rețeaua de apă și că, de multe ori, apa este ruginită și plină cu mizerii.

„Am hidrantul la poartă, la conducta asta a nouă și curge apă limpede la el, că îi mai dau drumul câteodată. La conducta de la mine din curte vine câteodată niște aia neagră de se vede mizeria pe fundul bidonului, că opresc în bidoane ca să am când se ia. Eu nu înțeleg cum au putut să facă investiția asta așa fără cap. Lucrez în străinătate și nu stau mult pe acasă. Acum am venit acasă și am găsit ouă de șarpe și șarpele plimbându-se prin curtea școlii, cu copii acolo. Eu sunt vecin cu școala și a trebuit să tai eu buruienile că îmi era că mă mănâncă șarpele. Când au făcut conducta asta nu s-or fi gândit că ne trebuie și nouă apă, poate și canalizare, că suntem în 2017 și nevoile sunt altele? Eu nu știu cum gândesc conducătorii ăștia ai noștri că nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă în țara asta”, a spus, revoltat, un bărbat care locuiește în apropierea școlii din Ploștina.

Satele de lângă Motru care nu au apă potabilă din cauza contractelor încâlcite

Primarul de la Motru, Gigel Jianu (foto) , a explicat că debitul de apă al noii rețele ar suporta conectarea celor aproape 1.000 de gospodării din cele șapte sate. Edilul spune că este împiedicat de birocrație. Proiectul desfășurat prin Compania Națională de Investiții a costat 3,5 milioane de euro, însă prevede doar rețeaua publică de hidranți și fântâni stradale.

Constructorul, o firmă din Ungaria, care a proiectat totul, cere ca nimeni nu modifice lucrările cinci ani, cât timp sunt în garanție. Altfel, autoritățile pierd garanția în valoare de 1,6 de milioane de lei, bani în contul cărora constructorul ar trebui să facă eventuale reparații.

În acest condiții, autoritățile vor putea modifica proiectul abia după patru ani, iar singurii care au de pierdut sunt localnicii.

Și în județul Dolj sunt sate unde se trăiește ca în Evul Mediu. Oamenii au toaletele în curte şi se spală în ligheane. Sărăcia e atât de mare încât, în unele zone, deşi există reţea de canalizare, foarte puţini locuitori se branşază. Spun că sunt costuri prea mari.

8 kilometri de canalizare au fost dați în folosință la începutul primăverii in localitatea Pielești, aflată la 17 kilometri de Craiova. Alții vor fi făcuți abia din primăvara anului viitor.

Deși peste 500 de gospodării din Pielești s-ar putea racorda la canalizare, din primăvară și până acum, doar 10% dintre acestea au fost branșate. Și asta din cauza costurilor care variază între 1000 și 2000 de lei.

„Am traversat o perioadă de secetă, nu se mai asigură zi și noapte, avem o întrerupere de patru ore pe zi, am înștiințat populatia. Deși avem trei stații de apă, nu facem față pentru că lumea irigă, au roșii, solarii”, spune primarul din Pielești, potrivit Știrile TVR.

La nivelul țării lucrările la canalizare se desfășoară lent sau deloc. Anul trecut, nici măcar jumătate dintre gospodăriile României nu erau conectate la canalizare.

Video: Știrile TVR


Citește și EXCLUSIV/ O analiză completă. Cum ar trebui impozitată Biserica în România


 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News