Reportaj din satele din Maramureș unde ucrainenii trec Tisa înot, ca să nu fie chemați la război. Poliția de frontieră: „Avem și tragedii”

– „O să vedem, îți scriu mai târziu!”

– „Bine!” 

E ultimul mesaj pe care l-a primit Ina pe WhatsApp de la soțul ei, pe 25 septembrie, cu câteva ore înainte ca acesta să încerce să traverseze înot Tisa, ca să treacă ilegal în România. Îi spunea că nu știe exact pe unde va încerca să intre în apă și să înoate până pe malul celălalt. 

Începutul războiului, în februarie, i-a determinat să meargă și mai departe. Ina a plecat cu copiii în Germania. Își aștepta soțul într-un centru pentru refugiați cu speranța că vor fi din nou împreună, după câteva luni în care fuseseră despărțiți. Bărbatul îi transmisese locul exact unde se afla, un sat de lângă frontiera cu România. Seara urma să treacă înot și să scape de război.

Mort la 1.350 de kilometri de casă 

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Ina n-a mai primit niciun semn de la bărbatul ei, după acel scurt schimb de mesaje. În următoarele zile avea să caute disperată contacte în România, ca s-o ajute cineva să afle ce s-a întâmplat cu soțul ei. Spera ca acesta să-și fi pierdut telefonul și să se afle în custodia autorităților din țara vecină. A găsit după o căutare pe internet numărul de telefon al primarului din Remeți, sat românesc de lângă Tisa. 

Ivan Brînzaniuc a fost translator la punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației în primele săptămâni de la izbucnirea războiului, ca reprezentant al Uniunii Ucrainenilor din România. Datele sale erau pe o listă cu voluntarii din primăvară. Ina l-a rugat s-o ajute, trecuseră deja trei zile de când nu mai știa nimic de soțul ei. 

Brînzaniuc a verificat la spitalul din Sighet, unde mai ajungeau ucraineni care trecuseră înot, fie cu răni de la plasele de sârmă ghimpată instalate de vecini, fie cu hipotermii, și a întrebat la poliție și la punctul de trecere. Numele lui nu fusese înregistrat nicăieri. Femeia se pregătea să vină în România, când primarul i-a spus că poate să facă online o „sesizare” la poliție, iar agenții să înceapă o anchetă legată de circumstanțele dispariției bărbatului.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Pe 7 octombrie, Ina l-a sunat pe primar să-i spună că autoritățile române i-au transmis că bărbatul ei a fost găsit mort. Corpul a fost văzut de localnici în zona localității Bocicoiu Mare, prins între două plăci de beton pe râul Tisa, la cinci metri de malul românesc. 

Bărbatul care încercase să fugă de război murise înecat la 1.350 de kilometri de casă, de Donețk.

„L-au găsit după vreo 10 zile de la dispariția lui. O oră nu mi-am putut reveni, după ce mi-a spus soția bărbatului. Atâta nădejde avea că este pe undeva, că și-a pierdut probabil telefonul și nu a putut lua legătura cu ea! Nu-și pierduse speranța până în ultimul moment. Bănuiam că ceva este, nu se putea ca în 10 zile să nu poată lua legătura, chiar și dacă ar fi fost arestat undeva. Să dispară dintr-odată, pur și simplu? Nu era posibil”, povestește primarul din Remeți. 

Trei bărbați au intrat în primărie uzi leoarcă 

Brînzaniuc spune că, de la începutul războiului, mulți ucraineni au forțat trecerea în România înot și că ar exista o adevărată rețea care stabilește pe unde și când e cel mai bine să încerci să păcălești vigilența grănicerilor. Majoritatea trecerilor au loc noaptea, dar au existat numeroase cazuri în care „fugarii” au ajuns pe malul românesc în plină zi.

„Aproape că n-a fost săptămână în care să nu fi venit uzi leoarcă la primărie. La ultima ședință de consiliu, pe când ne pregăteam să intrăm în sală, au apărut trei persoane complet ude. Ne-o udat tot acolo, am întârziat cu o jumătate de oră ședința de consiliu, până când am trimis pe cineva să le aducă haine”, mai spune Brînzaniuc.

Vin cu lecția învățată. Trec și automat caută poliția să-i ducă la Șomcuta la centru și să le facă documente. Asta-i o practică, nu se feresc, primul lucru pe care-l fac e să caute poliția.

Primarul Brînzaniuc:

Ce se întâmplă cu ucrainenii care trec granița ilegal  

De cele mai multe ori, ucrainenii care reușesc să treacă înot sunt preluați de grănicerii români. După o trecere pe la punctul de frontieră de la Sighetu Marmației, sunt trimiși însoțiți de jandarmi la Centrul Regional Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil de la Șomcuta Mare. Aici li se întocmesc documentele de azilanți.

„În ceea ce privește situația cetățenilor ucraineni care trec din Ucraina în România, prin alte locuri decât cele prevăzute de lege, la granița Maramureșului cu Ucraina sunt depistate zilnic astfel de cazuri. În situații de acest gen aceștia solicită o formă de protecție statului român (azil), fapt pentru care se demarează procedurile specifice”, a precizat pentru Libertatea, Iulia Stan, purtătoarea de cuvânt de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. 

Aproximativ 1.500 de ucraineni au trecut ilegal frontiera Maramureșului cu Ucraina de la începutul războiului conform datelor furnizate de autoritățile române.

„Îi iau la război de pe stradă” 

„Majoritatea fug de război, bărbații fug de război. Eu am neamuri dincolo, verișorii cu care țin legătura. Înainte veneau citații acasă, să te prezinți la centrele militare, acuma zice că de pe drum te iau. Cum ești îmbrăcat așa te tot duci, te duci la centrul militar să te înroleze”, spune primarul Brînzaniuc.

În satele din Maramureș de la granița cu Ucraina, războiul, la opt luni de la izbucnirea lui, pare o realitate îndepărtată. Chiar dacă poți arunca cu o piatră de pe malul românesc al Tisei, până pe partea cealaltă, în Ucraina, și sirenele se mai aud din când în când, lumea a tras deja concluziile. Precum în Cartea Exodului, după Covid și război, localnicii așteaptă o nouă urgie.

„Unde să se ducă săracii din Ucraina?”

Aici, pe malul românesc, rezervele de solidaritate s-au diminuat considerabil. Bercza, un tânăr văcar din Lunca la Tisa, sat aflat la 15 kilometri de Sighetu Marmației, e pe jumătate ucrainean și vorbește mai bine în limba vecinilor noștri.

Bercza e convins că refugiații ucraineni sunt de fapt cei cu o situație financiară bună, fiindcă sărăcia te condamnă oricum să stai la locul tău. Se dă exemplu pe el însuși: „Așa cum eu sunt aici, așa și oamenii săraci din Ucraina sunt tot acolo, la locul lor. Unde altundeva să se ducă?”.

Când era copil, Bercza trecea fără probleme dincolo, vara mai ales, când râul nu era umflat de la precipitații. 

„Treceam apa în picioare. Ne vedeam cu tineretul de dincolo. Grănicerii ne lăsau în pace, deși câteodată îi mai prindeau pe unii dintre noi și-i băgau în beci la curățat cartofi și le dădeau drumul doar când terminau treaba”, își amintește Bercza.

Satele românești de la frontieră, tot sub un fel de asediu 

Dacă te plimbi prin localitățile de lângă punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației, senzația de „haram”, cum îi spun sătenii – de loc care pare lăsat de izbeliște, sub asediu – e mereu prezentă. Localnicii glumesc pe seama sentimentului de derută pe care l-ar putea trăi vecinii care trec ilegal frontiera. 

Noroc cu plăcuțele, majoritatea mâncate de rugină, pe care scrie cu litere din alfabetul românesc: „Fâșia de protecție a frontierei de stat”. 

Maramureșul e surprinzător. Lângă tradiționalele porți de lemn, poți găsi inițiative particulare care folosesc elemente arhitecturale din Antichitate: construcții cu lei din ipsos la intrare și alei cu coloane dorice și ionice, statui cu Venus din Milo și zeița Hebe, dar și vile încă neterminate de pe treptele cărora te privesc cu îngăduință, ca din vârful lanțului trofic, niște capre. 

Cel puțin cinci cetățeni ucraineni și-au pierdut viața în Tisa

La Bocicoiu Mare, locul unde a fost găsit corpul bărbatului ucrainean înecat în septembrie, pentru săteni e ceva obișnuit să aibă de-a face cu „fugarii” din Ucraina. 

„Vin săracii tăiați pe la abdomen și picioare de la plasele de sârmă ghimpată. Am strâns haine în sat pentru ei”, spune o femeie. 

La balastiera de lângă râu, un muncitor a asistat la o secvență în care grănicerii au intrat în apă după doi bărbați care traversau râul. „S-or dat la ei, dar nu i-or ajuns. S-or băgat și ei în apă, dar ăștialalți s-or dus glonț pe malu nostru. Trec pe unde nimeresc. O fost apa mică-n vară, acum e mai mare și rece. Dar să știți că or trecut și când era puhoi. Șapte or murit în primăvară, or zis ăștia de la frontieră. N-or mai făcut față să înoate”, povestește omul.

Cercetările în aceste cazuri sunt desfășurate de către reprezentanții IPJ Maramureș.

Localnicii s-au obișnuit cu fugarii și cu sunetul războiului de peste râu. „Sirenele sună întruna. Și se aude cum vorbește o doamnă, dar nu prea înțelegem ce zice”, mai spune muncitorul.

La graniță e aproape liniște 

La punctul de frontieră din Sighetu Marmației, dintre România și Ucraina, e liniște la 250 de zile de la izbucnirea războiului. Ultima zi din octombrie aduce un flux de câteva zeci de persoane. Câteva dintre acestea trec în partea românească doar ca să aibă parte de o masă caldă la cortul puținelor asociații de voluntari care mai acționează în graniță. Trec vama, mănâncă, iau un sandviș pentru drum și se întorc în Ucraina. 

Sunt bărbați care refuză să lupte sau încearcă să ajungă la familiile lor aflate în refugiu. Sunt oameni ca soțul Inei, care n-a reușit să mai ajungă la țărm. 

Pe malul ucrainean e plasă de sârmă ghimpată, să facă mai grea traversarea „dezertorilor”, a bărbaților care nu vor să lupte. În martie, în Ucraina s-a instaurat legea marțială și mobilizarea generală pentru toți bărbații ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. 

„Se lasă în voia curentului”

După ce Rusia a atacat infrastructura energetică din mai multe regiuni ale Ucrainei se așteaptă o iarnă teribilă, astfel că trecerile ilegale s-au intensificat în ultima perioadă. 

„Am observat că traficul cel mai mare e atunci când apa e umflată de la precipitații. Atunci soldații de dincolo n-ar sta lângă apă, se gândesc că le e frică de înec celor care vor să treacă. Ei, dimpotrivă, spun că se lasă în voia curentului, care-i aduce pe partea noastră”, povestește Maria Cheresteș, voluntară în vamă încă de la începutul războiului. 

Locuiește la câteva sute de metri de punctul de trecere și spune că nu și-ar fi iertat să asiste la o criză umanitară din fața televizorului. În lunile acestea a întâlnit zeci de mii de oameni cu viețile date peste cap. 

„Îi vezi cum le tremură mâna cu lingura în mână, în timp ce mănâncă. Cum să le dai să țină o pușcă? Pentru ce? E nedrept”.

Fotografii de Raul Ștef

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro