O stupină amplasată în curtea bisericii și, implicit, în cimitirul din localitatea vasluiană Râșnița a ajuns subiect de scandal în comunitate între preotul paroh Andrei Crețu, care slujește odată la două săptămâni, și o parte dintre localnici. Oamenii se plâng, și pe bună dreptate după cum am constatat la fața locului în timpul realizării fotografiilor, că albine din cei peste 50 de stupii proprietate ai slujitorului Domnului îi terorizează atunci când merg la cimitir să aprindă o lumânare la mormintele răposaților.
Nu de puține ori, cei care au intrat în curtea bisericii au fost înțepați de albine, majoritatea la cap, fără însă ca cineva să facă vreo plângere scrisă. Localnicii nu prea au curaj să vorbească pe acest subiect de teama repercusiunilor. De partea cealaltă, preotul spune că a ales să-și amplaseze în curtea bisericii acei stupi pentru a fi protejați și că nu-i va putea muta până când nu va lua producția de miere.
”Am fost înțepat. La ochi trag, la obraz. Fug oamenii din cimitir”
După mai multe ”atacuri” ale albinelor din această primăvară și, în special, din ultima lună, câțiva localnici și-au făcut curaj și au început să vorbească despre problemele generate de stupina din cimitir. Oamenii spun că nu mai au curajul să meargă la morminte pentru a aprinde o lumânare sau a face curat pentru că, de fiecare dată, riscă să fie înțepați de insecte. Și asta mai ales în ultima perioadă, de când albinele au ieșit la cules de la florile de salcâm.
”Am fost în cimitir la mormântul fostei soții să fac curățenie și când m-a înțepat am plecat. La ochi trag, la obraz. Au mai fost și alții înțepați. Fug oamenii din cimitir. Duceți-vă și vă convingeți. Și copiii sunt expuși pericolului când trec pe drum, pe acolo, pe lângă biserică”, ne-a mărturisit Neculai Pricop, unul dintre localnicii înțepați de albine.
Cei peste 50 de stupi ai preotului Andrei Crețu sunt amplasați în partea de sud a cimitirului, la aproximativ zece metri de primele morminte. Mai mult decât atât, stupina se afla la o distanță mică și față de drumul principal de la intrarea în sat, pe unde merg pe jos spre școală și copiii localnicilor, în condițiile în care biserica este la șosea.
::placeholdeR–>
”Nu vreau să fiu supus oprobriului public”
Preotul din Râșnița, localitate unde ține slujbe odată la două săptămâni, nu vede ca pe o problemă amplasarea stupinei în cimitir din moment ce, în opinia sa, respectă Legea apiculturii. Paroh de mai mulți ani în sat, Andrei Crețu crede că este respectată distanța legală atât față de bisrică și morminte, cât și față de drumul comunal.
”Copiii trec în fugă pe acolo. Nici adulții nu merg prea liniști. Cam cu toții se tem pentru că albinele trec și pespte drum spre pădure. Trebuie să facă ceva preotul pentru că nu este normal ceea ce se întâmplă”, ne-a mai spus un localnic, sub protecția anonimatului.
Pentru a nu crea în continuare nemulțumiri în rândul localnicilor, Andrei Crețu a spus că-și va muta stupii, însă abia după ce va recolta mierea: ”Nu vreau să fiu supus oprobriului public. Voi muta stupina de acolo în perioada următoare. Dar, deocamdată, nu se poate, pentru că stupii sunt foarte grei din cauza mierii și ar exista alte riscuri. De aceea, după ce voi face recoltarea zilele acestea, îi voi muta fără niciun fel de problemă”.
Unii localnici din Râșnița spun că preotul a început deja să se intereseze de o suprafață de teren unde ar putea muta cei peste 50 de stupi.
Protopopul de Vaslui: ”Am văzut ce-i acolo. I-am spus să-și mute stupina”
Nemulțumirile localnicilor de la Râșnița față de preotul paroh au ajuns și la urechile șefilor săi, care au fost în verificări la fața locului pentru a vedea dacă cele reclamate se confirmă. După ce s-a convins că stupii sunt în cimitir, protopopul de Vaslui i-a spus lui Andrei Crețu să-i mute de acolo.
”Am 15 metri față de primul rând de morminte. În plus, am pus și un gard de protecție cu stuf în dreptul stupilor, însă, din cauza intemperiilor, s-a cam distrus. Oamenii probabil mai vin în cimitir mirosind a parfum sau a transpirație și de aceea albinele se îndreaptă spre ei. Au mai fost incidente izolate și regretabile în care oamenii au fost înțepați. Dar asta nu înseamnă că trebuie să generalizăm”, a declarat pentru Libertatea preotul din Râșnița.
Preotul din Râșnița și-a motivat față de șeful său amplasarea stupilor în curtea bisericii prin aceea că în incinta respectivă sunt protejați de hoți, întregul areal fiind împrejmuit cu gard.
Conducerea ACA Vaslui: ”Nu poți omorî un om că te apără legea”
Conducerea Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Vaslui dezaprobă comportamentul apicultorilor care intră în conflicte cu cei din comunitățile în arealul cărora își amplasează stupinele. În opinia șefilor ACA, astfel de conflicte ar trebui evitate, iar stupii să nu fie amplasați în locuri publice, cum ar fi cimitirul.
”Am fost la Râșnița și am văzut ce-i acolo. I-am spus preotului să-și mute stupina. Mi-a explicat că-s plini cu miere și că o va face imediat după ce va recolta”, ne-a precizat protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă.
Totodată, conducerea ACA Vaslui recomandă apicultorilor să-și ia toate măsurile de precauție pentru a preveni unele accidente neplăcute, chiar dacă legea îi apără.
”Sincer, nu-i înțeleg pe acești apicultori care intră în conflict cu oamenii. Astfel de neînțelegeri trebuie evitate. Ne facem noi singuri rău, ca apicultori”, crede Vasile Puf, directorul ACA Vaslui.