Satul cu cei mai multi sculptori in lemn din Romania

La un pahar de horinca indulcita cu miere de albine, cot la cot cu taranii din Barsana de Maramures, afli ca cel mai mare ”of” al satenilor e ca traditia lor de secole ”se raceste”. Si daca arunci o privire la portile metalice, cu incrustatii ca de sidef, ale caselor nou ridicate in Barsana de localnicii care muncesc pe bani frumosi in Franta, Spania sau Italia, inclini sa le dai dreptate. ”Uite, casa frumoasa din lemn, cu stalpi sculptati si gard ca la tigani”. Asa spun ei, ”lucruri tiganesti”, la tot ce, in limbajul orasenilor, intra in sfera kitsch-ului.

Satenii din Barsana au simtit ca e ceva in neregula cu lumea asta si incearca sa tina cat mai pot de traditiile care ii leaga de un trecut de care isi aduc aminte cu nostalgie. Iar traditia cea mai vie in satul de pe Valea Izei, aflat la mai putin de 20 de kilometri de Sighetu Marmatiei, este sculptura in lemn. Ba mai mult, Barsana si-a castigat renumele de ”satul cu cei mai multi mesteri populari, sculptori in lemn din Romania”.

Casa lui Toader Barsan, din Barsana, a devenit loc de pelerinaj pentru toti turistii straini care ajung in Maramures. Vecinii spun ca barbatul este cel mai de seama sculptor al satului. Renumele lui a depasit granitele inguste ale satului natal si chiar granitele Europei, ajungand pana in America si Australia. ”Zilele trecute am trimis o troita la Chicago”, ne confirma nea Toader zvonurile despre faima sa.

Toader Barsan a facut ursi pentru englezi

S-a nascut pe 29 februarie 1944 si sculpteaza de pe la 16 ani. ”Imi sarbatoresc ziua o data la patru ani. Ia ghiciti cand sunt nascut”, ne provoaca barbatul, facandu-ne complice din ochi, de indata ce ne manifestam interesul pentru inceputurile lui in ale sculpturii. Fuseseram avertizati asupra spiritului hatru al lui Toader Barsan chiar de fiul acestuia, preot misionar, sculptor de placere alaturi de tatal sau. ”Aveti grija, ca tatei ii cam place sa glumeasca”, ne spusese Ion Toader in timp ce lucra la partea din mijloc a unui iconostas pentru o biserica dintr-un sat vecin. ”O data a zis ca i-a facut un urs din lemn lui Gigi Becali si a aparut asa la televizor, de-a inceput omul sa intrebe daca nu cumva vrem bani de la el. Dar noi nu l-am vazut in viata noastra pe Becali.”

Asadar, inceputul ”renumelui international” al lui nea Toader a fost o poarta maramureseana, cum numai pe la casele vechi mai puteai sa vezi in Maramures. ”Totul a inceput cu o poarta pe care am sculptat-o acum mai bine de 35 de ani. Era o poarta ca pe la noi, cu motive maramuresene, cu funie impletita, colac, rozeta si fagure de miere”. Vestea ca mestesugul portilor maramuresene nu s-a ”topit” si ca in satul Barsana exista un sculptor in stare sa duca aceasta traditie mai departe s-a raspandit repede, iar comenzile au inceput sa curga la usa lui Toader Barsan. ”Daca ai grija cum trebuie de ea, o poarta poate sa te tina cateva sute de ani. Doar e facuta sa dureze, din lemn de stejar. Nu trebuie decat sa o speli, batar o data la doi ani, daca nu in fiecare an, s-o lasi sa se usuce, s-o acoperi apoi cu un strat de ulei de in si dupa aceea s-o dai cu un lac special”. Cel putin trei luni de munca, de atat e nevoie pentru a obtine o asemenea bijuterie arhitecturala cum e poarta maramureseana.

Pentru cei interesati, Toader Barsan are si o lista de preturi: 2.000 de euro pentru o poarta cu doi stalpi si 10.000 de euro pentru una cu opt stalpi si trei acoperisuri. Cu lemn cu tot. Din poarta de acum 35 de ani a mai ramas o copie in miniatura pe care Toader Barsan o pastreaza in muzeul deschis in urma cu 12 ani in propria curte. Tot aici gasim cateva ”repere” ale trecerii prin timp a familiei Barsan. Patul in care tanara familie si-a petrecut noaptea nuntii, leaganul in care adormea fiul cel mic al lui nea Toader, premergatorul in care pustiul a invatat sa faca primii pasi, ”blidarul” care a tinut loc de dulap de vase in gospodarie. Toate iesite de sub dalta manuita cu pricepere de Toader Barsan. Franturi de viata traita cu arta, inghesuite in cele doua camere ale muzeului din fundul curtii.

La trecerea dintr-o camera in alta, pe pragul de sus, pentru ca vizitatorului sa nu-i scape din ochi, sta scris simplu: ”Obiectele expuse sunt imbinare a traditiei si creatiei”. Iar in fata muzeului, spre amuzamentul acelorasi oaspeti, se inalta amenintator, mai mare decat un stat de om, ursul ”discordiei”. ”Ursi din astia am trimis in toata lumea, in Australia, in Anglia, in Spania. Am unul si pentru Gigi Becali”, ne spune zambind nea Toader, iar noi ne amintim, zambind la randu-ne cu inteles, de avertismentul lui Ion, fiul sculptorului. In atelierul acoperit, in sopronul casei si in curte, pentru stalpul unei porti, un iconostas pentru o biserica dintr-un sat vecin, o cruce, Toader si fiul lui nu-si mai vad capul de treaba, dar nu se plang, pentru ca, ”munca impletita cu rugaciune aduce rod mult”.

Urmărește-ne pe Google News