ComenteazăEcaterina Serban este singura locuitoare a satului Bozieni din judetul Prahova. Casa ei este situata pe varful unui deal, iar ca sa ajunga in cea mai apropiata localitate, batrana in varsta de 75 de ani trebuie sa strabata pe jos 12 kilometri, distanta pe care o realizeaza in 4 ore.
Cum intri in comuna Fantanele din judetul Prahova afli ca la 12 kilometri este satul Bozieni. Drumul pana acolo este destul de anevoios, iar daca ploua devine impracticabil. Nu exista nici o placuta care sa-ti arate ca te afli intr-o localitate, doar o casa darapanata si veche de 100 de ani, cocotata pe varful unui deal, te duce cu gandul ca un suflet locuieste acolo. Ecaterina Serban, de 74 de ani, este singura locuitoare a satului Bozieni.
Inainte am fost 100 de oameni aici. Dar la cutremurul din 1977 aproape toate casele au cazut. Au ramas in picioare cinci gospodarii, printre care si a mea. Lumea s-a imprastiat care incotro, numai eu am ramas in sat, ne-a spus tanti Ecaterina. Viata in pustietate nu-i deloc usoara nici pentru un om zdravan, daramite pentru o batranica.
Nu am unde sa ma duc, maica. Copiii mei sunt la oras, dar au problemele lor. Am un baiat somer si o fata bolnava, unde sa mai ma duc si eu pe capul lor? Ma rog la Dumnezeu sa ma ia mai repede la El. Daca ma imbolnavesc sau mor, poate sa treaca si saptamani bune pana ma gaseste cineva in pustietatea asta. Chiar ieri am coborat in Fantanele sa platesc lumina. Din toamna trecuta nu mai fusesem acolo.
„Postarita nu vine la mine, pentru ca e drumul greu”
Ecaterina Serban este vaduva si are o pensie de 170 de lei. Ii mai trimit si copiii ceva bani, dar nu are parte de ei pentru ca postarita nu ajunge in satul Bozieni. Niciodata de cand sunt eu aici nu am primit vreo scrisoare sau bani. Postarita nu vine la mine ca cica e drumu greu si lung. Si cum eu nu pot sa cobor in Fantanele sa-i ridic, banii mei se intorc de unde au venit si raman muritoare de foame. Se mai indura cate un crestin sa-mi aduca o bucata de paine sau sa-mi ridice el pensia, ca altfel nu stiu ce m-as faceh, spune tanti Ecaterina cu lacrimi in ochi.
Si daca cu mancarea nu sta prea bine, acelasi lucru se poate spune si despre apa. Singura fantana din sat este la o jumatate de kilometru de casa ei, iar apa nu poate fi bauta decat fiarta in prealabil. Acum e limpede cat de cat.
Trebuia sa veniti in vara, sa vedeti mormolocii si malul prin apa. Nu puteam sa beau decat dupa ce o fierbeam, ca daca ma imbolnaveam nici Salvarea nu putea urca drumul. Era noroiul de un metru, acum au mai pietruit pe ici, pe colo.
Zilele Ecaterinei trec greu si anevoios. Are patru oratanii, un caine si o pisica ce-i tin companie. Mananca oua cu mamaliga, ca altceva nu are, se uita la televizor si asteapta sa o mai sune si pe ea cineva s-o intrebe de sanatate. Mi-au dat copiii un telefon fara fir si merg cu el prin curte. Il tin dupa mine intr-un sort, ca trebuie sa-l aud. Nu stiu sa-l folosesc. Apas doar pe un buton verde.
Cand se lasa seara, batrana se retrage in bordei si se uita la stiri sa vada ce se mai intampla dincolo de dealurile care-i inconjoara casa. Isi mai pune o plapuma pe ea, ca-i frig si face economie la lemne. Stie ca iarna nu s-a terminat si, daca o da inghetul, trebuie sa fie pregatita. Traieste in salbaticie si are simtul autoconservarii in sange.
Ministerul Culturii nu vrea desfiintarea localitatii
De ce Bozieniul si-a pastrat titulatura de sat, ne explica Dumitru Mateiu, primarul comunei Fantanele. Ceausescu hotarase sa desfiinteze satul in 1988. Nu a mai apucat pentru ca a venit Revolutia. Chiar daca are un singur locuitor, Bozieni are o importanta istorica deosebita pentru ca aici s-au descoperit situri, vestigii de pe vremea dacilor, iar reprezentantii Ministerului Culturii au hotarat ca aceasta asezare sa ramana pentru o perioada nedeterminata pe harta Romaniei.