ComenteazăSatul este deschis tuturor celor care vor să face terapie pentru suflet, prin rugăciune, și poate chiar să-și liniștească hergheliile de gânduri sălbatice ce nu le dau pace. Agapia Veche, cum este cunoscut popular satul, se închide la apusul soarelui și se deschide la răsărit. Obiceiul a luat naștere în timpurile medievale și de atunci se păstrează cu sfințenie pentru a nu-l mânia pe Dumnezeu.
„Este un legământ special, care spune că de la apusul până la răsăritul soarelui nu are voie să intre nimeni în afară de personalul mănăstirii. Înainte, spre exemplu, dacă erau doi preoți care slujeau aici, unul locuia în incinta manastirii , iar celalalt în afară în casa oaspeților. Acolo era o cameră specială numită Camera preoților”, povestește pentru Libertatea maica Minodora.
Și chiar dacă se întâmplă să vină cineva de la altă mănăstire, nu trece prin satul monahal, ocolește toată așezarea.
Pe lângă această interdicție lumească, unul dintre preoții care slujește aici ne-a povestit că în interiorul satului monahal nu vei auzi niciodată broaștele să orăcăie sau greierii să cânte. Legenda spune că, în străvechi timpuri, când preoții încercau să se roage, erau deranjați de orăcăitul broaștelor și cântecul greierilor, așa că le-au afurisit să nu mai cânte acolo. Așa că acum, locul este unul de deplină liniște, în care până și frunzele, când cad din copac, o fac în liniște, parcă să nu deranjeze.
Oază de liniște dumnezeiască
Satul a fost așezat chiar pe ceea ce înainte era numit „Livada părinților”, iar vara locul parcă e Raiul. După ce treci de poarta de lemn, pe sub clopotnița de cărămidă, ajungi pe un trotuar mărginit de trandafiri. Pictați de parcă ar vrea să inspire cele mai frumoase icoane.Biserica de lemn este chiar în centrul grădinii și este deschisă oricui vrea să aprindă o lumânare și să-și șoptească rugile către divinitate. Înăuntru, într-un spațiu mic, ai loc doar cât să îți faci timid o cruce fără să lovești cu coatele pereții bisericii. Mirosul de tămâie și mir îți inundă nările până în adâncul sufletului, parcă vrând să îți facă legătura cu Dumnezeu.
În jurul bisericii sunt chiliile maicilor, pe care timpul parcă a ținut să le păstreze intacte, doar pentru a-ti arăta că frumusețea lumii s-a născut din simplitate. Lângă ele este și o fântână cu apă rece, dăruită cu generozitate de munții ce stau pavăză de secole și protejează Agapia Veche.
Cum ajungi la Agapia Veche
Ca să ajungi aici, va trebui mai întâi să ajungi la mănăstirea Agapia, iar de acolo, pe un drum de munte, să mai mergi încă un kilometru și jumătate. Problema este că drumul are o înclinație mare pentru o simplă drumeție si este și pietruit, dar de-a lungul lui te poți opri să te odihnești și să admiri priveliștea.
Istorie cu crime și domnitori
Mănăstirea este atestată încă din secolul al 15-lea. „Aici a fost primul pustnic cunoscut cu numele Agapie. Inainte de acesta au fost și alți cuvioși dar ei nu au fost cunoscuți cu numele”, ne-a mai spus măicuța. La 1803, mitropolitul Veniamin Costache a vrut să înființeze un seminar de preoți la mănăstirea Socola din Iași, așa că a dispus ca maicile care erau acolo, 50 la număr, să se mute la Agapia, așa luând ființă mănăstirea de maici de aici, dar și marea mănăstire Agapia de la poalele muntelui.
„Primul domnitor ctitor al mănăstirii Agapia Veche este Petru Rareș, dar pe vremea lui Ștefan cel Mare, aici în Poiana scaunelor, coborau părinții pentru sfat pentru domnitorul Stefan cel Mare pentru că pe vremea aia așa se luau deciziile. Iar poiana se numește așa pentru că ei stăteau pe niște cioate de copac. Și, de multe ori, acești părinți stăteau așa, toată ziua și toată noaptea, într-o rugăciune necontenită”, ne-a mai povestit maica Minodora.
Mănăstirea are și o istorie sumbră pentru că prima biserică s-a ctitorit undeva mai pe munte, la vreun kilometru de satul monahal, dar aceasta a fost înghițită de pământ în timpul unei avalanșe, chiar în noaptea de Înviere. Cu toate acestea, despre biserica scufundată nu este nimic atestat documentar, dar oamenii locului susțin că la vremea când au venit primele maici, în 1803, au văzut o parte din cruce. Probabil că era turla cea mai înaltă.
„Acest locaș nu era numai unul de cult, ci și unul de boieri și domnitori, din acest motiv era atacată permanent de turci. Și, ori de câte ori era o invazie, călugării ascundeau ce era de valoare pentru ei, moște, icoane. Așa se întâmplă că s-au pierdut sfinții Rafail și Partenie pentru că părinții care i-au ascuns au fost uciși în timpul unei invazii de turci li nimeni n-a mai putut gasi icoanele. Dar chiar și așa, viața monahală de aici nu s-a pierdut niciodată, pentru că existau tot timpul părinți în pustie. Așa că puteau să-i omoare turcii pe toți de aici, dar tot timpul se mai întorcea câte un preot din pustie la mănăstire.”, mai spune măicuța.
Loc de împărtășanie pentru pustnici
Aici, pustnicii veneau în mănăstire la două săptâmâni sau o lună, se împărtășeau, luau un sac de posmagi și niște apă și se întorceau în pustiu. „Acum vreo 20 de ani, chiar eu am dat de un astfel de bordei. Un vițeluș îmi căzuse într-un părâu și m-am băgat să văd unde este și în timp ce-l căutam am văzut o scobitură în pământ. De fapt, era un fost bordei”, ne-a mai spus măicuța.
Acum Agapia Veche este o adevărată bijuterie a culturii românești pentru că biserica a fost pictată de insuși marele Nicolae Gricorescu în 1858. În plus, biserica pare o creație extraordinară a două stiluri arhitecturale care au pus ce este mai frumos din ele: stilul bizantin și cel neoclasic.
Împinși de la spate
Soarele se lasă ușor printre munți, iar seara începe să învelească satul într-o pătură de negură, așa că măicuțele ne arată poarta mare de lemn pe care am venit. După apus, nimeni nici un muritor de rând sau cleric nu mai are voie să rămână în sat.
Așa că, odată cu noi, alte trei măicuțe trec pragul uriaș din lemn masiv. Pășesc încet pe drumul de printre brazii înalți de zeci de metri și doar pietrele trosnesc sub gumarii lor. În urma noastră porțile mari se închid.
VIDEO&DOCUMENTE | Zeci de milioane de euro pentru deszăpezirea a două județe, câtorva tronsoane de drumuri și a unei bucăți din A2. Cât plătește CJ Teleorman