Satul Dalhauti de la marginea Focsaniului si-a castigat in cateva luni denumirea de “satul teroristilor”. In cursul unui an, mai multi tineri au apelat de cateva sute de ori numarul unic de urgenta 112, raportand fel de fel de tragedii imaginare sau pur si simplu razand de centraliste. Dupa o ancheta riguroasa, politistii vranceni au pus mana pe micii teroristi si i-au amendat usturator atat pe ei, cat si pe parinti. “N-am tinut niciodata in mana un telefon din asta mobil”, se apara unul din acuzati.

“Alo, vedeti ca v-au luat foc chilotii” sau “Alo, alo, ati vazut un cal maro?”. Sunt doar doua exemple din “glumele” facute de niste pusti vranceni la numarul unic de urgenta 112. Timp de un an de zile, minorii s-au tinut de sotii si au apelat zilnic numarul, jucandu-se astfel cu nervii politistilor.

Politistii vranceni au declarat ca s-au efectuat de pe telefoanele celor trei familii, fixe si mobile, peste 300 de apeluri la 112 pe perioada unui an de zile.

Dupa ce au fost identificate numerele de telefonie fixa si mobila de pe care se suna, trei pusti cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani au fost luati la intrebari de oamenii legii si pusi sa dea cu “subsemnatul”. Pe langa spaima pe care au tras-o, ”micii teroristi” au fost sanctionati cu sume de 50 RON, dar si parintii au suportat gafele copiilor, ei primind amenzi de la 200 RON pana la 500 RON, pentru ca nu si-au supravegheat odraslele.

Una din familiile amendate traieste intr-o saracie lucie si se jura ca n-are cu ce plati amenda. In plus, spun ca baiatul lor nici nu e vinovat. Familia Mihalache nu are un telefon fix, iar apelurile la 112 puteau fi efectuate doar de pe un telefon mobil. Rudele si vecinii il suspecteaza pe fratele cel mare al lui Florin pentru apelurile ”teroriste”, acesta fiind singurul care are un telefon mobil. 

„Fiul meu n-a pus mana in viata lui pe un mobil”

“Legea e lege. Trebuie sa platesc amenda, dar fiul meu de 14 ani nu a pus mana in viata lui pe telefon mobil”, spune Dumitru Mihalache, tatal a 8 copii.

Cei care il cunosc pe invinuitul Florin Mihalache, de 14 ani, spun cu mana pe inima ca nu el este cel care a dat telefoanele, ci fratele sau, Nelus, de 21 ani.  “Åla mare era singurul care avea celular. A dat vina pe frate-sau al mai mic, ca sa scape el”, spun satenii.

Cu spaima in glas, Florin marturiseste ca nu are habar sa umble cu asemenea aparatura. Se uita mirat la telefonul unui proprietar de pamant din zona si ridica din umeri. “Noi nu avem nici scoala si nici nu am avut bani vreodata ca sa ne cumparam asa telefoane. Eu unul nu am mai avut in maini un celular”, spune micutul, cascand ochii la ecran.

Toti membrii familiei Mihalache lucreaza cu ziua la camp. Chiar si asa amarati, ei spun ca legea e lege si vor strange bani sa plateasca amenzile de 250 RON. “Sa fie un exemplu pentru altii”, a adaugat tatal copiilor. ”Ii cresc pe toti de cand erau in fasa. Mama lor i-a lasat de cand erau mici. Acum, daca am reusit sa ne descurcam pana aici, o sa ne descurcam si pe mai departe. Daca ar fi sa merg la inchisoare din cauza asta, cine o sa aiba grija de copiii mei?”, adauga omul, pe un ton amar.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News