Jaful a fost executat de cel puțin patru hoți, în timp ce un complice îi aștepta în fața vilei. Ei au intrat peste familia De Cecco, le-au luat ostatice pe soția și fiica de 5 ani a omului de afaceri, închizându-le într-o anexă și, sub amenințare cuțitelor și a armelor, l-au forțat pe bărbat să deschidă seiful. Au luat bani, bijuterii și ceasuri de lux.

Se suspectează că tâlharii, care nu au fost încă prinși, sunt străini. Investigațiile carabinierilor sunt în plină desfășurare.

„Au fost 40 de minute traumatizante, de teroare! Am reușit, totuși, să-mi păstrez calmul și să le urmez indicațiile“, a declarat Saturnino De Cecco, după ce a părăsit Comandamentul de Carabinieri din Montesilvano împreună cu soția sa, Sheila DIsidori. 

„Când spuneam ceva care nu le plăcea, mă loveau în cap!”

„Cel mai important obiectiv al meu a fost acela de a-mi proteja familia. Am fost norocoși, aveau cuţite și arme. Când spuneam ceva care nu le plăcea, mă loveau în cap”, a adăugar „Regele pastelor”.

Hoții, care dezactivaseră sistemul de alarmă, au părăsit locația după ce s-a declanșat alarma de incendiu. „Asta i-a speriat și au fugit”, a subliniat Sheila DIsidori.

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, hoții au plecat cu prada cu o mașină care s-a dovedit a fi furată.

Saturnino „Nino” De Cecco este fiul lui Filippo Giovanni De Cecco, fondatorul imperiului cu același nume, al treilea producător de paste făinoase din lume, cu o cifră de afaceri în 2021 de peste 500 de milioane de euro.

Fost CEO al companiei, el a demisionat la începutul anului 2020, dar a rămas printre acționarii de referință. În prezent conduce HoverFly, o companie de elicoptere cu sediul în Pescara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News