Valery Mitko este preşedintele Academiei de Ştiinţe Arctice din Rusia și se află încă din luna februarie în arest la domiciliu. Vestea s-a aflat însă doar în urmă cu cîteva zile.
„Spionează pentru China, în timp ce participă la schimburi academice cu partea chineză”, au precizat oficiali ruși, potrivit informațiilor transmise de agenția TASS.
Avocatul său, Ivan Pavlov, a declarat că Valery Mitko este „consemnat la domiciliu” după ce regimul de la Kremlin l-a trecut pe o listă neagră a unor presupuși trădători, relatează Ziua News.
Schimburile de informații cu partea chineză erau pur și simplu date științifice, astfel că acuzațiile de trădare sunt nefondate, a precizat apărătorul academicianului.
„Nu existau deloc secrete de stat în acele documente. Considerăm aceste acuzaţii ca fiind absurde”, a spus avocatul Ivan Pavlov, care speră într-o retragere a acuzațiilor.
Apărătorul președintelui Academiei de Ştiinţe Arctice din Rusia susține că acuzația de trădare adusă clientului său nu este altceva decât încă un argument în favoarea ideii că regimul de la Kremlin duce o politică de opresiune la adresa oamenilor de știință care, de multe ori, au formulat critici la adresa conducerii de stat.
Mai exact, academicianul Valery Mitko a fost acuzat de autorități că a transmis părții chineze „informaţii referitoare la metode folosite pentru detectarea submarinelor”, potrivit Reuters.
Savantul Valery Mitko a fost căpitan de navă militară și a fost activ în Armata Rusă, în Flota Pacificului, arată sursa citată.
Acuzațiile de spionaj ar putea tensiona relațiile „excelente” dintre Rusia și China, notează sursele citate, țări aflate în parteneriate strategice și economice.
Mai mulți oameni de știință ruși au fost arestați și acuzați de trădare în ultimii ani pentru că ar fi predat puterilor străine informații sensibile.
Sursa foto:polarjournal.ch