Nu-i o glumă sinistră și nu-i nici o greșeală. Din păcate. Doamna Ana Chimiuc, din comuna Dărmănești, județul Suceava, ne-a semnalat printr-o scrisoare că, pentru pensia de invaliditate, gradul III, primea 728 de lei/lună. Dar, anul trecut, boala s-a agravat, a trecut pe tratamente cu citostatice și comisia medicală a trecut-o de la gradul III, la gradul II de invaliditate. Ca urmare, Casa de Pensii Suceava i-a reclaculat pensia de invaliditate și i-a trimis acasă o decizie stupefiantă: de la 728 de lei, pensia i-a fost scăzută la 684 de lei. Am citit și recitit documentele primite redacție, ne-am frecat la ochi și tot nu ne venea să credem. Așadar, bolnava nu s-a însănătoșit, ci, dimpotrivă, s-a îmbolnăvit mai rău, de cancer, comisia medicală a trecut-o într-un grad superior de invaliditate, dar, după recalculare, i se scade pensia de invaliditate!?

Casa de pensii Suceava: “Așa prevede legea”

Firește, ne-am adresat Casei de Pensii Suceava, cerând lămuriri. Iată răspunsul primit: “Doamna Chimiuc Ana s-a adresat în scris instituției noastre, la data de 24.10.2017, solicitând lămuriri legate de decizia de pensie (…), pe baza căreia i s-a schimbat gradul de invaliditate, din III, în II. La data de 14.11.2017, instituția noastră a răspuns doamnei Chimiuc Ana și i s-a prezentat modul de calcul al punctajului stabilit prin decizia mentionată. Conform art.78, alin.(3) din Legea 263/2010, dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează, începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, emisă în urma revizuirii medicale. Ca urmare, instituția noastră a pus în aplicare prevederea legală de schimbare a gradului de invaliditate, începând cu 01.10.2017, decizia medicală de schimbare a gradului fiind emisă la 21.09.2017. La analiza cazului trebuie avut în vedere faptul că doamna Chimiuc Ana s-a pensionat începând cu 01.10.2007, conform Legii 19/2000, în vigoare la acel moment, numărul total de puncte realizate fiind 21,82797 și care, raportate la un stagiu complet de cotizare prevazut de lege, de 30 ani, a rezultat un punctaj mediu anual de 0,72760 puncte. Stagiul poțential, calculat conform art.59, alin(1), din Legea 19/2000, a fost de 3 ani, 4 luni și 15 zile -1,34977 puncte suplimentare (diferența dintre 26 ani, 7 luni și 15 zile, cât a realizat stagiu de cotizare doamna Chimiuc Ana și stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, de 30 ani). La emiterea deciziei de schimbare a gradului de invaliditate, s-au aplicat prevederile Legii 263/2010, numărul total de puncte realizate fiind 21,19291 și care, raportate la un stagiu complet de cotizare prevăzut de lege, de 31 ani, a rezultat un punctaj mediu anual de 0,68364 puncte. Stagiul potențial calculat este de 1 an, 3 luni și 14 zile- 0,70889 puncte suplimentare (diferența dintre vârsta de 59 ani, 8 luni și 16 zile, pe care o avea, la data de 01.10.2017, și vârsta standard de pensionare, de 61 ani)”.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

O lege nemiloasă, care scade pensia de invaliditate!

Așadar, faptul că scade pensia de invaliditate, în cazul acestei bolnave (și, cu siguranță, nu este singura), se datorează “ legii”. Cine a făcut legea asta nemiloasă, de-a dreptul tâmpită? Nu cumva este vorba de niște norme de aplicare greșite? Cum poți să-i scazi pensia unui om aflat în suferință cumplită? Dacă nu poți s-o mărești, măcar las-o la același nivel.

Citește și: Deputații au adoptat prevederea prin care pensia de invaliditate se va putea cumula cu veniturile din activități independente

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
FANATIK.RO
Văru Săndel a dezvăluit cu ce dorință neîmplinită s-a stins Silviu Prigoană: “Îi spuneam să dea Dumnezeu”
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI