Apelul la 112 a fost efectuat în jurul orelor 12.50, când Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că în satul Cozieni, din comuna Găneasa, o persoană aruncă cu pietre dintr-o curte și o alta trage cu pistolul.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Voluntari și polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe periculoase pentru efectuarea de activități specifice, urmând să se stabilească situația de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul transmis, luni, de Poliția Ilfov.

În imaginile difuzate de România TV a fost surprinsă și intervenția agenților.

La scurt timp după atac, agresorii au fost identificați și duși la audieri. Se pare că scandalul a pornit de la un banner electoral, iar agresorii sunt tată și fiu.

„Din primele verificări, rezultă că apelanta ar fi fost amenințată de către 2 bărbați, în vârstă de 48 și 21 de ani, care, totodată, ar fi aruncat cu pietre în direcția reclamantei, în timp ce aceasta se afla pe stradă, iar unul dintre ei ar fi tras 3 focuri, în plan vertical, cu un pistol”, au transmis polițiștii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News