Surse din USL spun că, miercuri seara Ponta a plecat de la întâlnirea cu Antonescu trântind ușa în urma sa și amenintând cu ruperea protocolului la nivelul Capitalei. ”Ponta vrea ca la Primăria 6 să candideze Ștefan Florescu, care este cel mai bine candidat în sondajele făcute, în timp ce Antonescu ține moțiș ca omul său Rareș Mănescu să se bată cu Poteraș. Mai mult, șeful PSD i-a spus clar lui Crin Antonescu că social-democrații au cedat în favoarea liberalilor la Buzău, unde aceștia și-au desemnat candidații atât la Primărie cât și la Consiliul Județean, cu toate că sunt fără șanșe”, afirmă sursele.
Între cei doi se pare că mai există și alte disensiuni legate acum de venirile din PDL, întrucât, cei mai mulți ”traseiști” vor candida la locale în special din partea liberalilor, (vezi cazul de la Caraș-Severin, unde Sorin Frunzăverde va candida la șefia Consiliului Județean ca membru PNL și cel de la Neamț, unde Vasile Pruteanu vrea un nou mandat de șef al județului tot ca liberal), luând astfel locul social-democraților care se vedeau deja pe liste.
Sâmbătă, atât liberalii cât și social-democrații se vor întruni în Congrese separate în care își vor desemna candidații la alegerile locale din 10 iunie, urmând ca apoi aceștia să fie validați în Congresul USL.

 
 

Urmărește-ne pe Google News