Scandalul a avut loc în oraşul Segarcea. Un bărbat a ajuns la spital, iar medicii au extras din rănile acestuia 93 de alice. Procurorii din Dolj au deschis o anchetă. Bărbatul rănit, în vârstă de 48 ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar medicii au extras din rănile sale 93 de alice.

 “A fost un incident între mai multe persoane, una dintre ele a tras cu o armă cu alice în partea vătămată şi i-a produs mai multe leziuni care au necesitat internarea în spital şi intervenţia chirurgicală. Se cercetează împrejurările în care s-a produs fapta. Deocamdată s-a înregistrat cauza la noi pentru tentativă de omor”, a spus Magda Bădescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. “Pacientul a fost împuşcat cu o armă cu alice, a fost adus în Departamentul de Urgenţă, la sosire era conştient, stabil hemodinamic. Prezenta multiple plăgi împuşcate cu alice pe partea posterioară a trunchiului. În urma investigaţiilor s-au evidenţiat leziuni cu retenţie de corp străin metalic, la baza hemitoracelui stâng, la nivelul splinei, rinichi bilateral, de asemenea, intraperitoneal, retroperitoneal şi pararectal. La tomografie au fost inventariate 93 de alice. Pacientul a suferit o intervenţie chirurgicală, fiind în Terapie Intensivă, în stare stabilă”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

 
 

Urmărește-ne pe Google News