Compania aeriană Malaysia Airlines ar putea plăti în total daune de 500-750 de milioane de dolari pentru cei 239 de oameni care şi-au pierdut viaţa, la bordul avionului malaezian, care s-a prăbuşit în Oceanul Indian.
Însă, naţionalitatea fiecărui pasager va influenţa puternic sumele compensatorii ce vor fi oferite famililor acestora. Experţii în asigurări avertizează că cea mai mare discrepanţă va fi între despăgubirile oferite rudelor pasagerilor din SUA şi celor din Asia.
Floyd Wisner, un avocat american specializat pe accidentele aviatice, a declarat că cei din China, Malaezia, şi Indonezia negociază mai prost pentru drepturile lor, ”din cauza a ceea ce ei numesc o vedere limitată de daune-interese”.
„Ar putea evalua aceste cazuri şi să spună că viaţa unui chinez are mai puţină valoare decât cea a unui american. Este nedrept şi acest lucru va isca probleme”, a declarat Wisner pentru postul de televiziune CNBC, avertizând că orice neconcordanță majoră în plățile compensatorii ar duce la un scandal internațional.
Pasageri cu 14 naţionalităţi diferite
La bordul avionului dispărut se aflau pasageri cu 14 naţionalităţi diferite, dintre care 152 de chinezi, 38 de pasageri din Malaezia, şapte din Indonezia şi trei americani.
Astfel, compania aeriană va trebui să plătească pentru fiecare persoană aflată a bord 176.000 de dolari, potrivit tratatului multilateral privind răspunderea operatorilor de transport aerian cunoscut drept Convenţia de la Montreal, iar premierul Maleziei, Najib Razak, a declarat că rudele au primit deja câte 5.000 de dolari despăgubire pentru fiecare pasager.
Însă, cu toate acestea familile victimelor pot cere în instanţă daune suplimentare, care vor varia foarte mult.
„Compensaţiile pentru vieţi pierdute sunt extrem de diferite pentru pasagerii americani şi cei care nu sunt americani”, a declarat şi Terry Rolfe, lider al practicii aviaţiei Integro Insurance Brokers.
„Dacă cererea este făcută într-un tribunal din SUA va avea o valoare semnificativ mai mare decât în orice altă instanţă, iar pentru cetăţenii americani va fi foarte simplu să facă acest lucru”, a mai spus acesta, estimând că o instanţă americană va plăti daune între 8-10 milioane de dolari pe pasager, în timp rudele chinezilor ar putea primi mai puţin de un milion de dolari de pasageri.
Avionul malaezian Boeing 777, având 239 de persoane la bord, a dispărut de pe radare pe data de 8 martie 2014, după ce decolase din Kuala Lumpur, capitala Malaeziei cu destinaţia Beijing, în China.
După mai bine de două săptămâni de căutări, bucăţi din aeronavă au fost găsite în Oceanul Indian, întinse pe o suprafaţă de 400 de kilometri pătraţi.