Rudele unui bărbat de 41 de ani, din orașul Gura Humorului, s-au ales cu dosar penal pentru “zădărnicirea combaterii bolilor”. Acestea sunt acuzate că au deschis sicriul sigilat în care se afla trupul bărbatului decedat, infectat cu COVID-19.
Bărbatul a stat internat la Spitalul Județean Suceava cu probleme grave de sănătate, avea cancer, dar în timpul spitalizării a fost confirmat și cu COVID-19.
Luni seară, rudele au preluat sicriul de la morgă și după ce au ajuns acasă l-au desigilat pentru a fi privegheat timp de trei zile.
În cursul zilei de marți polițiștii au fost alertați de localnici despre cele petrecute și s-au deplasat imediat la fața locului. Totodată, în acest caz au fost sesizați și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava.
Sicriul a fost resigilat și bărbatul a fost înmormântat.