Forma în care ordonanța a ieșit din Guvern pare să fi surprins pe toată lumea.
Ordonanța adoptată miercuri de Executiv impune un preț maxim de 400 de lei pe metrul cub de lemne de foc, însă fără compensare pentru diferența care depășește acest nivel, așa cum se întâmplă în cazul energiei și gazelor.
Măsura se aplică până în martie 2023, iar de prevederile ei vor beneficia 3 milioane de gospodării, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Legislația europeană dă posibilitatea unei plafonări a prețurilor pentru o perioadă de maximum 6 luni.
PSD a vrut să crească ajutoarele de încălzire
Conform unor surse politice, PSD a dorit creșterea ajutoarelor financiare pentru cei cu venituri mici, astfel încât aceștia să își permită achiziția lemnelor de foc necesare.
În funcție de venitul pe membru de familie, ajutoarele lunare ar fi fost între 30 și 320 de lei pe lună și s-ar fi acordat pentru fiecare lună a sezonului rece, conform informațiilor Libertatea.
UDMR propusese vouchere
UDMR a propus, în luna august, acordarea unor vouchere de 150 de lei pe metrul cub de lemne, în limita a cinci metri cubi.
Ulterior, s-a ajuns la altă formă în coaliție: plafonarea de preț să se aplice doar la Romsilva, regie a statului, iar prețul să fie de maximum 500 de lei pe metrul cub.
Proiectul de ordonanță a fost realizat de către Ministerul Mediului, condus de către Tanczos Barna, de la UDMR.
Premierul Ciucă, indicat drept autorul moral
„Dar (premierul) Ciucă a dorit plafonare pentru toți și a dat ordin Ministerului Mediului, care a venit cu ordonanța în acest sens. Acum să explice cum de a ieșit așa!”, spune o sursă din cadrul PSD.
Față de proiectul Ministerului Mediului, ordonanța s-a mai schimbat o dată: de la 500 de lei pe metrul cub, cât arăta proiectul de pe site-ul oficial, Ciucă a anunțat în Guvern scăderea plafonului la 400 de lei, iar proiectul a fost adoptat în această formă.
Rareș Bogdan: „E o greșeală”
Schimbările au uimit inclusiv membrii PNL. Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat pentru Europa Liberă că ordonanța nu se poate aplica firmelor private.
„PNL susține ca plafonul să se aplice doar în cazul Romsilva, pentru că altfel distorsionăm piața și noi nu vrem să distorsionăm piața nici măcar în situații de urgență. Ordonanța nu se va aplica în cazul privaților. Va fi dublată de interzicerea exportului lemnului de foc, cu excepția peleților”, a spus Rareș Bogdan.
E o greșeală în OUG, discuția din coaliție nu a privit decât Romsilva, nu a fost pentru partea privată.
Rareș Bogdan:
A dispărut interdicția exporturilor de lemn
Pe lângă aplicarea plafonării și firmelor private mai există o modificare: a dispărut interdicția exporturilor de lemn.
„Era lumea mirată în PNL când a venit ordonanța de la Mediu, de ce nu mai are interdicția de export, cum s-a convenit în coaliție”, spune o altă sursă din PNL.
Scopul interdicției era să existe o cantitate mai mare de lemn pe piața internă, astfel încât prețurile să scadă, conform sursei.
Pentru o astfel de interdicție este însă necesară consultarea Uniunii Europene.
Spectrul penuriei
Organizațiile din industria lemnului au fost șocate de forma adoptată, iar reprezentanții sectorului au criticat ordonanța și au avertizat că aceasta va declanșa o penurie de lemne la iarnă.
„Cei care au cumpărat cu 500 de lei pe metrul cub nu pot să vândă cu 400 de lei. Depozitele sunt pline cu lemne cumpărate cu 600-650 de lei pe metrul cub. La munte găsești lemn cu 350 de lei pe metrul cub, dar același lemn nu poate să coste la fel la Constanța, la 300 de kilometri distanță, pentru că există costuri suplimentare”, a declarat, miercuri, Cătălin Tobescu, președintele Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.
Este vorba de costuri cu transportul, despicarea și depozitarea.
Acesta a avertizat că vor fi afectați cei din zonele de câmpie care se încălzesc cu lemne, dar și școlile, primăriile și instituțiile statului care folosesc aceeași resursă.
„Instituțiile statului o să fie primele care o să fie blocate de măsură. Acestea cumpără pe SEAP. Nu o să le dea nimeni cu acest preț de 400 de lei. Școlile o să fie primele afectate. O să se trezească că e nevoie să modifice ordonanța”, afirma șeful Prolemn.
Din cauza prețului mic impus de stat, există riscul ca vânzătorii români să dorească să exporte lemnele.
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL: Plafon pentru toată lumea pentru a evita specula
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat pentru Libertatea că plafonarea s-a făcut atât pentru lemnul vândul de Romsilva, cât și de privați, pentru a preveni specula.
„Plafonarea prețului s-a realizat pentru toți operatorii economici, pentru a preveni specula și pentru a elimina situații în care materialul lemnos este comercializat la prețuri exagerate și nejustificate. De altfel, pentru administratorii sau deținătorii de fond forestier și pentru producătorii de lemn masă lemnoasă destinată arderii, produsul este unul secundar, iar costurile de producție constau în fracția aferentă de costuri legate de serviciile silvice din anul de producție și de costurile de recoltare, care nu sunt semnificative”, a spus Stroe.
Libertatea a încercat să ia legătura cu Tanczos Barna, ministrul mediului, pentru un punct de vedere, dar acesta nu a putut fi contactat.
Modificare în Parlament?
Ionuț Stroe spune că actul normativ ar putea fi „îmbunătățit” în Parlament.
„Dar așa cum am precizat, putem modifica și îmbunătăți în Parlament actul normativ în funcție de cum evoluează lucrurile, la fel cum am îmbunătățit OUG 27/2022, referitoare la prețurile la electricitate și gaz, ori de câte ori a fost nevoie”, a completat purtătorul de cuvânt al PNL.
După publicarea în Monitorul Oficial, orice ordonanță de urgență ajunge în Parlament, unde trebuie votată o lege de adoptare a acesteia.
În cursul dezbaterilor pot fi aduse amendamente la prevederile sale.