Pachetele care conţin rechizite şi dulciuri au fost distribuite chiar în sălile de clasă, împreună cu o “scrisoare de informare” din partea Chevron – “Pentru tine şi familia ta”. “Chevron a fost întotdeauna un susţinător al educaţiei şi este plăcerea noastră să oferim o mână de ajutor în realizarea activităţilor şcolare de zi cu zi”, se arată în document.
Deloc întâmplător, în comuna Băceşti compania americană pregăteşte instalarea celei de-a doua sonde de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui. În urma protestelor localnicilor din comuna Pungeşti, unde deja au început lucrările, firma pare să încerce de această dată altă abordare.
În timp ce părinţii au fost scandalizaţi la vederea cadourilor, directorul şcolii s-a arătat neputincios. “Iniţial am refuzat să fie distribuite în şcoli, dar a venit domnul primar şi mi-a zis că nu este nici o problemă. Eu am pus condiţia să nu vină oameni îmbrăcaţi cu uniformele de la Chevron”, a declarat directorul Ionel Dior.

Urmărește-ne pe Google News