Finalul scandalului, în care cei doi se înjură şi se amenință, a fost postat pe pagina de Facebook Suceava Fail. Imaginile surprind momentul în care ambulanţierii intervin pentru a-i despărţi pe cei doi. Montajul video conține și momentul când apare un echipaj de Poliţie.
„Un tânăr de 22 ani a pătruns în curtea Staţiei de Ambulanţă Suceava şi a provocat scandal, manifestându-se agresiv, fiind în mod vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice. Câţiva lucrători din cadrul Staţiei de Ambulanţă Suceava l-au abordat, reuşind neutralizarea şi gestionarea comportamentului deviant până la sosirea echipajului de poliţie. Ulterior, s-a stabilit că tânărul de 22 de ani ar fi avut un conflict anterior cu un alt bărbat, generat tot pe fondul consumului de alcool, între cei doi având loc şi o altercaţie”, a transmis Poliția Suceava.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovire sau alte violenţe.
„De asemenea, după evaluarea medicală, s-a dispus internarea nevoluntară a bărbatului de 22 de ani la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava”, a mai transmis IPJ Suceava.