ComenteazăNu renunţă la bunurile ce i se cuvin
Raportâdu-ne la fraţii dumneavoastră, ce relaţie aveţi cu ei acum, după ce a început procesul pentru bunurile lăsate în urmă de Adrian Păunescu?
Se poate ca atât Andrei, cât şi Ana-Maria să nu se fi dezmeticit încă şi să nu-şi dea seama că, vrând-nevrând, vor fi obligaţi să-mi dea ce mi se cuvine. Suntem încă în proces, avem termen la partaj la începutul lunii mai a anului acesta. Mai prost este însă că, până acum, din cauza faptului că ei nu au vrut niciodată să comunice şi cu mine, în nici un fel, eu nu ştiu exact din ce se compune masa succesorală (n.r. – toate bunurile ce urmează a fi împărţite). Ar fi bine să înţeleagă că ei nu-mi dau mie nimic, ci eu îmi voi lua, mai devreme sau mai târziu, ceea ce mi se cuvine. Am încercat să fac acest lucru amiabil, însă, cum n-am reuşit, singura variantă a rămas aceea a justiţiei.
Andrei fuge de responsabilitate
Andrei Păunescu (foto), fiul lui Adrian Păunescu, “s-a spălat pe mâini” în ceea ce o priveşte pe mătuşa sa, uitată într-un spital de psihiatrie, după moartea tatălui său. Acesta a aruncat responsabilitatea pe umerii lui Carmen Păunescu, ultima soţie a regretatului poet. “Mătuşa mea a fost bolnavă de la naştere şi toată viaţa a fost sub supraveghere. Nu s-a putut face mai mult. Deşi era sora sa vitregă, fiica dintr-o altă căsătorie a bunicului, tatăl meu a avut grijă de ea cât a trăit, ajutat de Carmen, soţia lui, care şi acum se ocupă de Lidia, în virtutea unei morale, nu a unei datorii. Nimeni nu s-a ruşinat de această dramă. Bunicul a avut, poate, un destin crud: să fie tatăl unui supergeniu şi al unei fiice bolnave”, a declarat Andrei Păunescu în cadrul unei emisiuni televizate.
Adrian Păunescu a scris o poezie emoţionantă despre sora lui internată la un spital de nebuni
Suferinţa interioară a poetului Adrian Păunescu, reflectată pe alocuri în cartea sa intitulată “Vinovat de iubire”, se reflectă mult mai limpede într- o poezie scurtă, pe care ne-a pus-o la dispoziţie chiar fiica pe care maestrul n-a recunoscut-o în acte atât cât a trăit. “Ştiu că el a iubit-o pe Lidia şi că a suferit din cauza chinului pe care ea e obligată să-l îndure. Pentru tata, sora sa a fost o durere imensă şi o responsabilitate pe care şi-a asumat-o până la capăt. Iar dovada acestui lucru stă chiar în semnificaţia versurilor pe care vi le-am trimis”, ne-a declarat Andreea Mihaela Păunescu. Lidia, sora mai mică a poetului Adrian Păunescu, zace de aproape 40 de ani într-un spital destinat pacienţilor cu probleme mintale, situat la câţiva kilometri de Buzău. Ea a fost internată pe vremea când încă nu împlinise 30 de ani, îmbrăcată în straie de măicuţă, iar de atunci a fost vizitată doar de câteva ori de rude.
Soră neputincioasă
Aud bătând târzia, alba oră,
în care nimeni nu mai are fraţi,
şi toţi de pe pământ, înspăimântaţi
privim la cerul care ne devoră.
E noaptea peste care ca un zaţ,
al unui asfinţit de auroră,
sub care tu, neputincioasă soră,
ca pasărea cu cap tăiat te zbaţi.
Ce ştii şi ce-nţelegi şi ce se simte
în bietul tău căpşor fără noroc
e ca un joc de care-şi bate joc
gura de râs a lumii suferinde.
Ce rău destin îmi dete acest loc
ca să-ţi rămân şi frate, şi părinte?
Adrian Păunescu