UPDATE: În urma analizării imaginilor de pe camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că cei doi bărbaţi înjunghiaţi au declanşat scandalul, agresând o femeie. În acel moment, tânărul de 18 ani a sărit în apărarea ei, scoțând cuţitul şi înjunghiindu-i pe cei doi.

Tânărul care fusese reținut pentru acuzația de tentativă de omor a fost pus în libertate, autoritățile considerând că el a acționat în legitimă apărare.

Imediat după atac, grupul de atacatori a fugit de la locul incidentului, unde, la scurt timp, au ajuns politiștii, jandarmii și echipajele de ambulanța. Cei doi bărbați au fost transportați la Spitalul Municipal Timișoara. Unul dintre răniți a fost dus în sala de operație.

Bărbații sunt cunoscuți în Timișoara drept Cătă Răgușitu și Tofan. Cătă este soțul unei femei de afaceri care se ocupa cu vânzarea de terenuri în zonele rezidențiale ale orașului, potrivit opiniatimisoarei.ro.

După ce au organizat mai multe filtre pe străzile din Timișoara, autoritățile au depistat mașina fugarilor la două ore de la producerea atacului.

Unul dintre bărbații aflați în vehiculul oprit este principalul suspect în atacul din parcarea magazinului de bricolaj. Acesta le-a spus oamenilor legii ca tocmai se îndrepta spre secția de Poliție, unde voia sa se prezinte și să povestească ce s-a întâmplat.

Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion
Recomandări
Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion

Suspectul, un tânăr de 18 ani, a fost condus împreuna cu ceilalți bărbați la audieri la sediul Poliției Municipiului Timișoara.  Tânărul va fi reținut pentru 24 de ore și dus în Arestul IPJ Timiș, iar în cursul zilei de duminică va fi dus în față judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Medicii au stabilit că loviturile de cuțit le-a pus viața în primejdie celor doi bărbați atacați, astfel că suspectul va fi cercetat pentru tentativă de omor.

Foto: opiniatimisoarei.ro

Gabi Nicolau de la Krypton a fost plimbat între spitale, în criză de colecist. “Nu avem specialist ecograf!”

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Viva.ro

„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
Libertateapentrufemei.ro
„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Observatornews.ro
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI