Șeful de post din comuna Fărcășești, Vasile Piscureanu și adjunctul lui, Cristian-Eugen Frîntu, sunt acuzați că au primit diverse sume de bani, în mod repetat, de la administratorul unei firme, pentru a-l „ocoli”, atunci când efectuează controale. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus, împotriva celor doi, măsura interdicției de a părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile. Anchetatorii susțin că polițiștii de la Fărcășești percepeau taxă de protecție nu doar în bani, ci și în …bere. „Învinuitul Piscureanu Vasile, în calitate de şef al Postului de Poliţie al comunei Fărcăşeşti, în perioada octombrie – noiembrie 2012, a primit de la martorul denunţător C.M. suma de 500 lei, iar în data de 6 martie 2013 a acceptat promisiunea unei sume de bani de la acelaşi martor denunţător, indirect, prin intermediul adjunctului său, agentul de poliţie Frîntu Cristian-Eugen, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor şi a nu-i mai aplica sancţiuni contravenţionale”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Procurorii i-au audiat pe cei doi șefi ai Poliției Fărcășești, ore în șir. Anchetatorii au stabilit că șpaga pe care afaceristul le-o promitea oamenilor legii era dată în rate.
“Învinuitul Frîntu Cristian-Eugen, în luna februarie 2013 a acceptat promisiunea sumei de 500 lei de la acelaşi martor denunţător, iar în data de 6 martie 2013 a primit de la martorul denunţător suma de 200 lei şi 6 sticle de bere de câte 2 litri, în acelaşi scop”, se arată în același comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Procurorii i-au lăsat în libertate pe polițiștii acuzați, începând urmărirea penală împotriva lor, pentru luare de mită în formă continuată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro