Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), în calitate de administrator al plajelor litoralului românesc, revendică în instanţă dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de plajă de 8.763 mp, precizând că Primăria Năvodari şi-a intabulat-o în mod nelegal, scrie Agerpres.
Conform celor de la Administrația Apelor Dobrogea, suprafaţa de plajă, ce se întinde pe o lungime de 4,2 km şi pe o lăţime medie de 2 metri, este cuprinsă între limita de vest a plajei intabulate de ABADL şi parapetul promenadei, aflat în proprietatea Primăriei Năvodari, care şi-a intabulat cei aproape 9.000 mp de plajă, în categoria curţi, construcţii şi teren arabil.
Mai exact, Primăria Năvodari a amenajat pe promenada aflată în proprietatea sa, pe toată această lungime de peste 4 km, mai multe beach-baruri, care s-au extins şi pe suprafaţa de plajă, proprietatea statului român aflată în administrarea A.B.A.D.L. La un control făcut în 2017 pe această fâşie de nisip erau amplasate doar două beach-baruri, iar în prezent la verificarea inspectorilor şi specialiştilor în cadastru din cadrul instituţiei s-a constatat că sunt amplasate 60 de de construcţii care s-au extins mult peste suprafaţa intabulată de Primăria Năvodari, ocupând ilegal domeniul plajei”, se menţionează în comunicat.
Potrivit legii, trecerea unor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unei primării se face la cererea consiliului local, numai prin hotărâre de guvern.
Juriştii de la Administrația Apelor Dobrogea solicită instanţei rectificarea cărţilor funciare prin radierea menţiunilor cu privire la dreptul de proprietate înscris în favoarea oraşului Năvodari asupra terenului în suprafaţă de 8.763 mp, precum şi constatarea nulităţii absolute a actelor notariale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro