Un reprezentant al firmei Apple a confirmat faptul că o instanţă din Germania a dat această hotărâre după ce Apple s-a plâng să Samsung i-a copiat modelul, scrie bbc.co.uk. Este vorba de cea mai nouă tabletă lansată de Samsung. Lansarea aceluiaşi model în Australia a fost amânată din motive asemănătoare.
De asemenea, reprezentanţii Apple încearcă să obţină o hotărâre în acest sens care să blocheze vânzările de tabletă şi în Statele Unite până nu se rezolvă problemele legate de brevetul de invenţie.
Cei de la Apple susţin că Samsung le-a copiat tehnologia atât după iPad cât şi după iPhone. Iată ce spun reprezentanţii Samsung, într-un comunicat remis astăzi: ”Intenţionăm să acţionăm imediat pentru a ne proteja drepturile de proprietate intelectuală prin intermediul procedurilor legale desfăşurate în Germania şi vom continua să protejăm aceste drepturi la nivel global. Această decizie a Judecătoriei din Germania nu influenţează în niciun mod alte proceduri legale depuse la instanţele judecătoreşti din Europa sau din alte regiuni”.
Tehnologie Comentează