Deși ea este a opta în linia la tron, asta n-o scutește de obligația unui comportament adecvat membrilor Casei Regale. Eugenie pare să nu țină cont de aceste lucruri, aceasta fiind văzută din ce în ce mai des la petreceri ce au loc în baruri de lesbiene.
Nu este prima dată când prințesa își dezamăgește familia. În urmă cu cinci ani, aceasta a devenit iubita unui fost chelner. Însă idila cu Jack Brooksbank ar fi un nimic pe lângă revelarea presupusului secret cu privire la orientarea sa sexuală. Se pare că Prințesa Eugenie ar fi atrasă de fete. Sau cel puțin asta spune un membru al echipei de securitate a familiei. Potrivit acestuia, aceasta „frecventează în secret baruri de lesbiene, unde bea și dansează până la orele dimineții.”
Nu e primul episod care aduce în discuție sexualitatea lui Eugenie. În 2009, în timpul unei excursii în Tailanda, aceasta a fost surprinsă în compania unei domnișoare de care era foarte apropiată, lucru care a deranjat-o profund pe regină.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință