Facultatea de Arhitectură din Bucureşti a publicat note greşite în urma examenului de admitere, iar mulţi dintre candidaţi au făcut contestaţii. În urma unor verificări făcute de comisia de admitere, Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București a precizat că o parte dintre note au fost afișate greșit, scrie sursa citată.

„Comisia de contestație a depistat că la candidatul 317 s-au dublat două nume. Dublarea acestor două nume a făcut ca înscrierea în sistemul academic, care este un sistem computerizat, să genereze aceste erori, în așa fel încât să existe candidați care nu se pupau, de fapt, numele lor, cu nota dată la examen, care era scrisă pe foaia respectivă și cu nota la portofoliu”, a explicat rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism, Marian Moiceanu.

După ce notele au fost încurcate între ele, Comisia de admitere a reîncărcat rezultatele candidaților în platformă, mai scrie sursa citată.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

HarleyQuinn   •   23.07.2024, 23:49

„ care nu se pupau“….ce exprimare de rector!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Știrileprotv.ro
O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Libertateapentrufemei.ro
Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Cartierul de lux din București unde chiria e peste salariul minim pe economie. Cât costă, de fapt, să stai aici
FANATIK.RO

Darren Cahill a rupt tăcerea. Australianul a dezvăluit motivul pentru care Sinner a putut să joace, deși a fost prins dopat de două ori
GSP.RO

Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat

Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Observatornews.ro
Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Horoscop 22 august 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită să stea față în față cu ei și să își accepte slăbiciunile și calitățile așa cum sunt
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI