Potrivit site-ului local Aradon, victima este patronul unei carmangerii amplasate pe Aleea Borsec, cartierul Micălaca. Bărbatul deține și o frizerie, tot în cartierul Micălaca, iar recent i-ar fi spus uneia dintre frizerițe că trebuie să plece, că nu o mai ține în spațiu. Sursa citată scrie că atacatorul este iubitul frizeriței, care ar fi venit să „facă dreptate”.
Patronul carmangeriei se afla în interior, împreună cu un angajat. Când l-a zărit pe bărbat cu cuțitul în mână, îndreptându-se spre magazin, a luat un extinctor în mână și a ieșit afară.
Atacatorul a reușit să-l rănească pe tânărul de 29 de ani în zona umărului, apoi a scos un pistol care ar fi fost cu bile și a tras două focuri, care ar fi nimerit ușa carmangeriei.
„Astăzi, în jurul orei 18, am fost sesizaţi prin apel S.N.U.A.U 112, despre un scandal pe Aleea Borsec, din municipiul Arad. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj al ambulanţei. În urma investigaţiilor a reieşit că un bărbat de 26 de ani, l-ar fi împuns cu un obiect tăietor-înţepător şi ar fi tras două focuri de armă înspre un alt bărbat de 29 de ani, ambii din municipiul Arad”, a transmis, vineri seară, IPJ Arad.
Poliţiştii au precizat că bărbatul de 29 de ani a suferit o rana superficială la nivelul braţului și nu a fost dus la spital. În urma incidentului, a fost deschis un dosar penal.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe, în funcţie de rezultatul verificărilor urmând a fi extinse şi cu privire la infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a mai precizat IPJ Arad.
Foto: Aradon
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro