Oviu Raețchi a trimis un comunicat de presă în care spunea că ”marea șansă pentru revigorarea PNL este capacitatea de a aduce alături de noi tinerii implicați civic în aceste zile”.
”PNL este marele partid al dreptei. Rezistența societății civile în aceste zile împotriva dorinței PSD de a destructura sistemul de justiție este excepțională. Fără această rezistență — și fără eforturile președintelui Iohannis — statul de drept ar fi fost deja grav afectat. Aflat într-un moment decisiv de reformă internă, dispus să își asume erorile trecutului, Partidul Național Liberal are — în viziunea mea — datoria de a invita tinerii care se implică civic în aceste zile să i se alăture pentru a pune umărul la renașterea acestui mare partid al dreptei. Ei sunt bineveniți în PNL. Numai oameni ca ei pot schimba în mod profund partidul”, a scris Raețchi, duminică, înainte de protestul împotriva Ordonanțelor privind grațierea și amnistia penală.
Replica colegului său, Mihai Voicu, a venit pe Facebook, luni: ”Am multe de spus despre Partidul Național Liberal. Voi spune multe, pentru că am acest drept. Sunt membru al acestui partid din 7 ianuarie 1990 fără întrerupere și îmi pasă. Astăzi însă mă voi referi doar la soluțiile miraculoase din „afară”. S-a făcut apel la soluția miraculoasă Dacian Cioloș și acesta și – a bătut joc de noi în campania electorală. Am căutat obsesiv „oameni noi” pe listele parlamentare, dar prin „noi” am înțeles din afara partidului, prieteni de familie sau orice alt criteriu, ignorând resursele propriului partid, munca și expertiza unor oameni care au muncit pentru șefi și șefuleți care s-au considerat eterni și au tratat listele parlamentare ca pe o listă de invitați la nuntă”, a spus Voicu.
El s-a referit la propunerea lui Raețchi: ”Aflăm acum că trebuie să promovăm în partid „tinerii din stradă”. Dar tinerii din partid când pot fi promovați? Sau nu ne putem uita la ei de la înălțimea locului de deputat căpătat pe criterii democratico-impuse? Abia aștept ca toți teoreticienii înnoirii civico-cioloşiste să se confrunte cu membrii simpli, lipitorii de afișe de la tineretul pe care îl ignoră, la alegerile din partid. Pentru că atunci nimeni nu-i va mai putea pune pe ochi frumoși pe vreo listă”, a mai spus el.
Schimbul de replici dintre cei doi nu reprezintă o noutate. Tensiunile din interiorul PNL au început să apară o dată cu apropierea Congresului în care se va alege o nouă conducere, dar și după eșecul de la alegerile parlamentare din decembrie.
Duminică, Mai mulți liberali au transmis un manifest în care cereau membrilor şi simpatizanţilor partidului să li se alăture pentru a aplica urgent măsurile necesare pentru reconstrucţia Partidului Naţional Liberal și dizolvarea imediată a Comisiei de Unificare.
Manifestul din interiorul PNL este semnat de Dorin Dobra, Traian Dobrinescu, Stelian Dolha, Paul Dumbrăveanu, Virgil Guran, Daniel Iane, Paul Ichim, Dragoş Luchian, Ion Luchian, Viorica Marcu, Octavian Motoc, Vlad Nistor, Dragomir Tomaşeschi, Lucia Varga şi Radu Zlati. Aceștia sunt foşti parlamentari PNL care nu au fost puşi pe locuri eligibile la alegerile generale de anul trecut