Judecătoria Sectorului 5 a deschis dosar penal in rem în urma scandalului de la ședința CGMB

UPDATE ora 20.30 Primarul general Gabriela Firea a declarat joi că cei trei poliţişti locali care au fost agresaţi de ONG-urile OPTAR, Preţuieşte Viaţa şi Asociaţia Prelungirea Ghencea, precum şi de către consilieri de la USR, sunt internaţi în spital şi au fost depuse plângeri penale.

„Cei trei poliţişti locali care au fost agresaţi de către ONG-urile OPTAR, Preţuieşte Viaţa şi Asociaţia Prelungirea Ghencea, precum şi de către consilieri de la USR, sunt internaţi în spital, au ca şi diagnostic contuzie toracică prin agresiune, contuzie la umăr şi lovituri puternice la stern, în zona sternului”, a afirmat Firea la Antena 3.

Ea a spus că s-au depus plângeri penale, iar Judecătoria Sectorului 5 a deschis dosar penal in rem. „S-au depus plângeri penale. Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a deschis dosar penal in rem. Aşteptăm şi noi rezultatele acestei anchete. Am pus la dispoziţie şi filmările de pe camerele de luat vederi din instituţia Primăriei Generale”, a adăugat primarul general.

Mai multe persoane care au vrut să participe la ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) s-au îmbrâncit cu polițiștii locali, care le-au împiedicat accesul în sala de ședințe. Oamenilor li s-a spus că nu pot intra în sală pentru că nu s-au înscris pe liste, iar locurile sunt limitate. Câțiva dintre ei au spus însă că au primit confirmare că pot asista la ședință.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Polițiștii locali au fost răniți și loviți cu obiecte contondente de oamenii care încercau să intre la ședință, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea. Edilul a anunțat că va depune plângere penală, în urma acestui scandal și îi acuză de violență pe cei care au vrut să intre la ședința CGMB.

„I-au lovit cu un corp contondent, i-au dat cu capul de uși și pereți și au intrat cu forța. Voi merge și eu la spital, sunt îngrijorată pentru soarta polițiștilor locali. Nu aveau dreptul să intre, pentru că nu erau pe lista care se face cu două zile înainte”, a spus Gabriela Firea.

În plus, primarul Capitalei a acuzat că persoanele care au făcut scandal sunt din ONG-uri apropiate de USR și a nominalizat organizația OPTAR, condusă de ”o doamnă care a candidat pe listele USR”.

„S-au dus la bucureștenii care erau pe scaune să îi ridice. Nu se intră cu forța într-o instituție publică. Am deranjat grupuri de interese care mi-au transmis că nu îmi voi duce la capăt mandatul. Le dau o veste, nu fug și mă voi lupta în continuare pentru bucureșteni. Aceste ONG-uri sunt finanțate de firme care sunt deranjate de faptul că nu mai au contracte cu Primăria Capitalei”, a spus Firea.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

De cealaltă parte, oamenii care au vrut să intre la ședință susțin că aveau dreptul de a intra în sală și că erau înscriși pe liste pentru a participa la ședință. „Avem dreptul de a intra. Dumneavoastră încălcaţi legea”, au susținut aceștia.

În urma acestui scandal, primarul Capitalei a părăsit ședința, care a fost reluată la circa jumătate de oră de la incident și a fost condusă de consilierul Orlando Culea.

De scandalul creat la Primăria Capitalei s-a plâns și deputatul USR Cătălin Drulă, care a spus că cetățenii nu sunt lăsați să participe la ședințele CGMB de Gabriela Firea și de echipa ei.

Democrație marca PSD, de data asta la Primăria Bucureștiului. Cetățenii nu sunt lăsați să participe la ședințele Consiliului General. Democrația e batjocorită și călcată în picioare de Gabriela Firea și de gașca ei de la primărie care stă în mod ostentativ pe locurile rezervate cetățenilor, pentru a nu le permite accesul în sală. Firea și bodyguarzii ei violenți nu se pot obișnui cu ideea participării cetățenești, a dezbaterii, nu pot tolera că există opoziție reală în Consiliu din partea USR”, a scris Drulă pe Facebook. 

Ce spune regulamentul ședințelor CGMB

Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”
Recomandări
Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”

Potrivit regulamentului ședințelor CGMB, cetățenii pot participa la ședințe dacă trimit o cerere la Consiliu cu cel mult 48 de ore înainte. Același lucru l-a reamintit și viceprimarul Aurelian Bădescu, acesta susținând că persoanele care au reusit în cele din urmă să intre la sedință vor fi legitimate la ieșire, pentru că au intrat ”neautorizat” și mai mulți reprezentanți ai poliției locale au fost răniți.

„Regulamentul spune clar că toți cei care vor să participe la ședintele CGMB trebuie să trimită o cerere la Consiliu cu cel mult 48 de ore înainte. Vreau să stiu și eu ce reclamații au”, a spus și președintele de ședință Orlando Culea.

Opoziția a acuzat în nenumărate rânduri Primăria Capitalei că nu permite accesul cetățenilor la ședințe

Nu este pentru prima dată când participarea societății civile la ședințele Consiliului General al Primăriei produce scandal între partidele reprezentate în CGMB.

Opoziția a acuzat-o de mai multe ori pe Gabriela Firea că împiedică participarea cetățenilor la ședințele unde se iau deciziile Municipalității. În replică, PSD spune că persoanele respective sunt aduse de USR la ședințe, pentru a bloca activitatea Consiliului, iar printre acestea se află chiar membri USR sau ONG-uri finanțate de acest partid.

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi i-a cerut oficial, luni, primarului Capitalei Gabriela Firea să facă publice listele cu persoanele care au asistat la lucrările Consiliului General în ultimele luni şi să lămurească acuzaţiile care i se aduc potrivit cărora poliţiştii locali participă în civil la lucrări, pentru a ocupa locurile destinate cetăţenilor şi societăţii civile.

Ce s-a votat în ședința CGMB din 8 iunie

Pe ordinea de zi a ședinței CGMB s-au aflat mai multe proiecte, printre care acordarea unui stimulent de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut, amendarea celor care ocupă locul de parcare legal atribuit unei alte persoane și înființarea de către Primăria Capitalei a unei firme proprii de administrare a cimitirelor.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI