ANRE a confirmat existența incidentului, însă afirmă că este vorba de ”reclamarea unui comportament neadecvat” și că de la înființarea ANRE până în prezent nu au existat cazuri de ”hărțuire sexuală/abuz sexual/viol”.
ANRE nu spune dacă a luat măsuri
Pe de altă parte, instituția a refuzat să spună și dacă s-a dispus vreo măsură în acest caz și argumentează că raportul comisiei care a investigat incidentul nu este public.
”Aspectele menţionate la punctele 1 şi 2 din solicitarea dumneavoastră au vizat reclamarea unui comportament neadecvat, care a făcut obiectul unei cercetări în cadrul Comisiei de etică, înfiinţată prin decizie a preşedintelului ANRE.
Rezultatele cercetării au fost concretizate într-un raport, care a fost întocmit conform prevederilor art. 49 din Codul de conduită etică şi profesională a personalului şi membrilor Comitetului de reglementare din Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Concluziile Comisiei de etică asupra aspectelor sesizate nu au caracterul unor informaţii de interes public”, potrivit ANRE.
De ce ar fi concluziile unui astfel de incident secrete, ANRE nu a mai spus. Dragoș Tănăsoiu nu a răspuns întrebărilor adresate de către Libertatea. Identitatea angajatei nu va fi divulgată pentru protejarea vieții sale private.
Discriminarea și hărțuirea sexuală, la ordinea zilei în România
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a transmis, la solicitarea Libertatea că în perioada 2007-2016 au fost adresate instituției 19 plângeri pe motiv de hărțuire sexuală.
Dintre acestea, instituția a constatat că în patru cazuri victimele au avut dreptate, în vreme ce în alte 5 cazuri nu a constatat o astfel de problemă. Cinci plângeri au fost clasate pe din lipsa probelor, ca urmare a depunerii tardive sau a lipsei obiectului. În două cazuri, CNCD a stabilit că acestea nu sunt de competența sa, în vreme ce într-un caz a fost admisă ”excepția lipsei calității procesuale”, adică persoana care a depus plângerea nu era în drept să facă asta. În fine, alte două cazuri sunt în curs de soluționare.
De asemenea, în perioada 2005-2016 au fost adresate instituției 272 de plângeri pe motiv de discriminare sexuală. Dintre acestea, în 69 de cazuri s-a constatat că aceasta a avut loc, iar în 96 verdictul a fost de neconstatare. Alte 46 de plângeri au fost clasate din lipsa pierderilor, a obiectului sau ca urmare a depunerii foarte târzii a plângerilor. Consiliul a mai constatat că 35 de cazuri nu sunt de competența sa, iar în alte 5 a admis lipsa calității procesuale. În fine, alte 21 de cazuri sunt în curs de soluționare.
CNCD a mai transmis că nu ține o evidență separată a petițiilor depuse de către bărbați și femei.
Bebeluș aruncat la toaletă în județul Prahova. Fetița a fost salvată de polițiști, însă a murit la scurt timp