Un executor judecătoresc a venit azi dimineață din Craiova, însoțit de forțe de ordine, pentru a evacua patru familii din cartierul târgujian Meteor. Rromii au fost acuzați că au ocupat abuziv terenurile unor localnici și au construit pe ele palate. După ani buni de procese, instanța le-a dat câștig de cauză adevăraților proprietari, însă rromii din vilele cu turnulețe nici nu vor să audă de evacuare. Ca să impresioneze, au amenințat cu gesturi extreme. ”Dacă ne demolează casele, noi unde să ne ducem? Ne dăm foc aici”, striga una dintre femei.
La vederea armatei de mascați, înarmați până-n dinți și cu câinii din dotare, proprietarii palatelor ilegale s-au baricadat în curți. A urmat o negociere de aproape două ore, în care executorul judecătoresc a încercat să-i convingă pe rromi să-l lase să intre, pentru a face inventarierea bunurilor. Lupta a fost una aprigă. Doamnele în fuste largi, de la palat, au apelat la artileria grea: țipete și blesteme.
În cele din urmă, câștigătorii primei runde s-au dovedit a fi rromii, care au obținut o amânare de o săptămână, în care să negocieze cu adevărații proprietari ai terenurilor pe care și-au ridicat, în mod abuziv, palatele. Varianta de compromis, deși favorabilă rromilor, nu-i mulțumește însă pe aceștia. Deși au palate de sute de mii de euro, aceștia se plâng că nu au cu ce să cumpere terenurile de sub imobile, pe care le-au ocupat ilegal.
Amenință autoritățile cu «războiul»
”Vrea 40 de euro pe metrul pătrat. De unde bani, că noi n-avem servici, avem familii cu mulți copii?”, se plânge unul dintre posesorii de vile.
În următoarea săptămână, rromii ar trebui să dovedească faptul că au negociat pentru a cumpăra terenurile. Proprietarii ilegali amenință, însă, cu o răzmeriță împotriva oamenilor legii, care și-au anunțat următoarea ”vizită”. ”Ei au venit cu armata peste noi. O să chemăm și noi toți oamenii noștri din Obreja (n.r. – un alt cartier de rromi), o să-i așteptăm cu săbii, cu topoare. O să fie război civil”, amenință un etnic.
Numeroși cetățeni de etnie rromă sunt în aceeași situație. Terenurile pe care și-au ridicat vile impresionante aparțin altor cetățeni, mulți dintre aceștia renunțând să-și mai caute dreptatea în justiție, din cauza costurilor unui proces, ce poate trena ani de zile.