Acuzând blocajele din Congres asupra unei reforme a imigraţiei, preşedintele Donald Trump dă vina pe situaţia prezentă pe opoziţia democrată şi denunţă politica în domeniul migraţiei ilegale aplicată în special sub administraţia Obama.

Ritmul separării s-a accelerat brusc de la începutul lunii mai, când ministrul american al Justiţiei, Jeff Sessions, a afirmat deschis că toţi migranţii care trec ilegal frontiera vor fi arestaţi, fie că sunt însoţiţi de minori sau nu. Însă copiii nu pot fi trimişi în închisoarea unde se află rudele lor, a reiterat el joi, ceea ce conduce la aceste separări.

Între 19 aprilie şi 31 mai, 1.995 de minori au fost separaţi de 1.940 de adulţi reţinuţi de poliţia de frontieră şi arestaţi în aşteptarea urmăririi penale, a indicat un purtător de cuvânt al Departamentului Securităţii Interne, într-o conferinţă telefonică „Ne găsim în acest moment într-o situaţie în care fie alegem să aplicăm legea, fie decidem să o ignorăm”, a adăugat acesta.

În Statele Unite a izbucnit un scandal de proporții după ce o comisie a senatului american a descoperit disfuncționalități masive în privința copiiilor refugiaților care se prezintă la granițele statului. Până în luna mai, guvernul american a pierdut urma a aproape 1.500 de copii imigranți, dar oficialii spun că nu sunt “responsabili din punct de vedere juridic” pentru aceștia după ce sunt plasați în case temporare pentru a aștepta rezultatul cererilor de azil ale părinților lor.

Descoperirea, făcută în cursul unei audieri în Congres de luna trecută, vine după ce oficialitățile se confruntă în continuare cu un număr foarte mare de minori care încearcă să intre ilegal în Statele Unite și solicită azi fugind de violența din țările lor de origine.

Situația se datorează și faptului că Departamentul pentru Securitate Internă separă copiii de părinții lor dacă sunt prinși împreună în timp ce încearcă să treacă granița. Această măsură este luată ca o formă de descurajare a familiilor care încearcă să intre în SUA.

Steven Wagner, secretar adjunct al Departamentului pentru Copii și Familii din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane, a declarat în aprilie că în timpul unei anchete nu s-a putut determina ce s-a întâmplat cu 1.475 de copii care au fost plasați în case de plasament între octombrie și decembrie 2017.

Agenția a încercat să contacteze 7.635 de minori și părinții adoptivi a explicat Wagner, ca parte a unui control de rutină pentru a verifica în ce condiții sunt ținuți. Aproape 20% dintre aceștia nu au putut fi, însă contactați.

Recent, însă, autoritățile americane au schimbat procedurile de punere în plasament, după ce o investigație a Senatului american a arătat că unii dintre copii au fost dați de către stat pe mâna unor traficanți care i-au forțat să muncească la o fermă din Ohio, unde erau obligați să lucreze 12 ore pe zi, timp de șase zile pe săptămână. Copiii erau ținuți de traficanți în condiții mizere și erau amenințați și umiliți pentru a crea un climat de frică și neajutorare care să-i facă să se supună ordinelor.


Citește și: Cel mai traseist dintre primari. Povestea lui Savu Ungureanu de la Slătioara. “Mai vorbim câte un secret şi, gata, ne fac un dosar”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News