”Este o încălcare a jurământului medical de bază. Este un fapt universal acceptat de toată lumea medicală că influențarea comercială prescrierii de tratamente este complet lipsită de etică”, a declarat Vlad Mixich (foto).

Acesta a spus că poate fi demonstrat în ce măsură fiecare medic în parte este sensibil la sponsorizările primite de la companiile farmaceutice dacă se verifică lista medicamentelor prescrise de respectivul medic, mai ales în cazul genericelor, medicamente în cazul cărora există alternative la prescriere, deci concurența între producători este mai mare.

Când sunt medici care prescriu enorm de mult dintr-un anumit produs și în același timp sunt sponsorizați de acea companie este evident că ceva nu-i în regulă.

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate:

El a menționat că organizațiile medicale profesionale și Agenția Europeană a Medicamentului au făcut o serie de recomandări prin care să fie împiedicată mituirea medicilor de către companiile farmaceutice și protejarea pacienților.

”Recomandările au ca punct comun ca toate sponsorizările să fie transparente, astfel pacienții să găsească ușor ce sponsorizări a primit medicul lor curant. Este decizia pacientului dacă alege sau nu acest medic, dar el trebuie să știe că există această legătură”, a spus expertul Observatorului Român de Sănătate.

El a menționat că în România sponsorizările sunt publicate pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului, dar este nevoie de experți IT ca să le găsești

”O altă recomandare este sca medicii să aibă cel puțin trei companii care oferă sponsorizări, mai ales atunci când sponsorizările sunt 20% din venituri”, a menționat Vlad Mixich.

Acesta a prezentat un studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate în 2016 privind situația sponsorizărilor oferite de companiile farmaceutice, sponsorizări cunoscute drept ”transferuri de valoare”

În 2016, valoarea totală a transferurilor de valoare către medici și spitale a fost de 47 milioane de euro. O parte sunt transferuri etice. În acel an, companiile au donat echipamente de 11,4 milioane de euro ceea ce e foarte bine. În același timp, au fost transferate 6,1 milioane euro exclusiv pentru evenimente și deplasări internaționale.

În top 10 al celor mai sponsorizați medici, sumele variază între 2.800 și 1.900 de euro pe lună.

Libertatea a obținut 2 gigabyte de informații (contracte, excel-uri, tabele centralizate) din interiorul companiei slovene KRKA și mărturii de la mai mulți angajați. De peste un deceniu, corporația pharma, una dintre cele mai mari trei pe piața de medicamente generice din România, plătește doctorii, oferindu-le bani, vacanțe sau recompense ca speakeri. KRKA a ajuns să creeze, în propriile fișiere excel, o rubrică intitulată “Perioada amortizare”, unde compania pharma înregistrează, în dreptul medicilor cu nume și prenume, în câte trimestre își scoate mita plătită acestora!

 
 

Urmărește-ne pe Google News