„Practic, trebuie revizuite toate procedurile de intervenţie. Ce m-a deranjat, spun sincer, absenţa măsurilor după primul Comandament pentru situaţii de urgenţă convocat de prefect, paralizia Direcţiei Sanitare Veterinare, de asemenea, m-a deranjat o atitudine foarte ciudată a Autorităţii Navale şi a şefului Portului Midia. În mod evident, miniştrii vor analiza activitatea fiecăruia şi se vor lua măsurile care se vor impune”, a afirmat Ludovic Orban, la Digi24.

O măsură pe termen mediu

El a spus că PNL a depus în Parlament un proiect care interzice exportul animalelor vii în anumite situaţii, menţionând că acesta trebuie să fie un obiectiv pe termen mediu.

„Noi, ca partid, în urmă cu mai multe luni, am înaintat un proiect de lege care, chiar dacă nu prevede interzicerea imediată a exportului de animale vii, prevede interzicerea, practic, a exporturilor în anumite condiţii, când nu se pot asigura condiţii cât de cât decente pentru animalele transportate. Proiectul de lege este în dezbaterea Parlamentului. A interzice acum, brusc, exportul de animale vii ar fi o măsură pripită. Desigur acesta ar trebui să fie obiectivul pe termen mediu, să nu mai exportăm animale vii. Este mult mai uman şi, în acelaşi timp, este şi mult mai rentabil, iar noi trebuie să investim mai mult în procesarea materiilor prime provenite din agricultură”, a adăugat Orban.

El a reafirmat că situaţia navei eşuate a fost discutată şi în şedinţa de Guvern şi a cerut miniştrilor Transporturilor şi de Interne să ia măsuri pentru a urgenta intervenţia, menţionând că nu a primit de la nivel european un punct de vedere pe această temă.

Premierul a mai spus că există mai multe proceduri în acest caz.

„Nava nu a fost abandonată, dacă ar fi fost abandonată automat intra în proprietatea statului şi statul era responsabil integral de toate operaţiunile. Nava nefiind abandonată, este obligaţia armatorului, care avea asigurare, care, în mod normal, îi acoperă toate costurile aferente repunerii în stare de plutire a navei, transportul navei la un port, evacuarea transportul şi incinerarea cadavrelor.(…) Acolo sunt şi proceduri. Procedura prevede, de exemplu, că din momentul în care Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală, a notificat armatorul să realizeze operaţiunile respective de ranfluare şi, ulterior, de evacuare a cadavrelor şi de incinerare, numai că termenul prevăzut este între 10 şi 60 de zile, ţineţi-vă bine. Inclusiv am dispus măsuri extreme: în cazul în care armatorul nu-şi face treaba, putem merge, inclusiv, până la arestarea navei şi intervenţia să se facă de autorităţi, dar chestiunea asta presupune suportarea costurilor respective de la buget şi ulterior recuperarea de la armator”, a explicat Orban.

”Bâlbâieli, stângăcii și blocaje”

El a mai spus că în cadrul intervenţiei au fost şi elemente care merită să fie luate în considerare, referindu-se la faptul că au fost salvaţi toţi marinarii şi portul nu a fost blocat.

„Sigur că a intervenit o stângăcie şi din cauza faptului că a existat probabil o înţelegere între anumite entităţi, anumiţi şefi de instituţii, DSV, o legătură probabil cu armatorul care a creat foarte multe bâlbâieli, stângăcii şi blocaje în derularea procedurilor”, a mai spus Orban.

Joi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţa că 228 de oi din cele 14.600 au fost salvate de pe nava scufundată în portul Midia, iar autorităţile continuă operaţiunile de salvare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News