Cum au fost contaminate ouăle
Potrivit sursei citate, compania olandeză ChickFriend, specializată în dezinfectarea fermelor, ar fi folosit în mod ilegal produse antideparazitare sub numele de „DEGA 16”. Doi olandezi ar fi cumpărat instecticidul din țara noastră, iar apoi i-au schimbat numele. Cei doi au fost identificați drept Martin V.-d.-B. și Mathijs I..
„Este vorba despre doi directori ai companiei care a aplicat, probabil, produsul în fermele avicole”, a declarat un oficial olandez. Compania lor Chickfriend ar fi cumpărat substanța alături de furnizorul belgian Poultry-Vision de la compania românească Farmavet. Ulterior, produsele au avut denumirea schimbată din fipronil în „DEGA 16”. Nu doar autoritățile din Olanda au luat măsuri în justiție prin arestarea celor doi, ci și cele belgiene. Aproximativ 6.000 de litri de produse interzise au fost confiscate, în luna iulie, la Poultry-Vision, potrivit Le Nouvel Observateur.
Ce este fipronilul și ce efecte are asupra organismului
Fipronil este folosit în produsele veterinare pentru a combate puricii, păduchii şi căpuşele. Uniunea Europeană interzice însă folosirea sa pentru tratarea animalelor destinate consumului uman, precum găinile. Motivul este explicat de Organizația Mondială a Sănătății. În cantități mari, fipronilul este considerat să aibă „cu un grad moderat de periculozitate” şi poate afecta rinichii, ficatul şi tiroida oamenilor.
Criza ar fi putut să nu ajungă la proporțiile actuale
Momentan, scandalul ouălor contaminate afectează 15 țări europene, însă acesta ar fi putut să fie evitat.. Cel puțin asta arată unele detalii. Astfel, autoritățile belgiene și cele olandeze ar fi știut despre contaminarea ouălor, încă din luna iunie. În această perioadă, autoritățile sanitare belgiene au aflat despre pericolul din ouă, însă nu au făcut nimic. Mai mult, cele două țări se acuză reciproc de lipsă de reacție. Belgia afirmă că și autoritățile olandeze nu au luat nicio măsură pentru a evita ca ouăle contaminate să ajungă în atâtea țări. În plus, Bruxelles susține că nu a putut să facă un anunț public, deoarece o anchetă privind un caz de fraudă este în desfășurare. De partea cealaltă, Olanda nu a răspuns încă acuzațiilor.
În aceste condiții, scandalul a ieșit la iveală abia luna aceasta, când Aldi a retras ouăle sale din supermarketurile din Germania. De atunci, ouăle contaminate au ajuns în 15 țări din UE, dar și în Hong Kong.
În Marea Britanie, autoritatea pentru siguranţa alimentelor a anunţat că 700.000 de ouă contaminate au ajuns în ţară din fermele olandeze. Între timp, mai multe produse procesate, precum sandvişuri şi salate cu ouă, au fost eliminate de pe rafturile unor lanţuri de hipermarket-uri.
Totodată, aproximativ 250.000 de ouă contaminate au fost vândute în ultimele patru luni în Franţa. Printre ţările europene afectate de scandalul ouălor contaminate se numără şi Danemarca, România şi Luxembourg.
România, afectată de scandalul ouălor contaminate
Printre țările în care au ajuns ouă contaminate se află și România. Autoritatea Sanitar-Veterinară a anunțat că în județul Timiș a fost descoperită o tonă de galbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil. Mai precis, o tonă de gălbenuș de ouă contaminat a fost depistat pe 9 august într-un depozit din Timiș. Gălbenușul a fost contaminat cu un pesticid, Fipronil, o substanță periculoasă care a fost descoperită deja în depozite din Germania și Belgia și care provoca tulburări neurologice şi vărsături.