”Subsidiara locală a producătorului francez (Renault – n.r.) recunoaște problema supraconsumului de ulei, dar nu pare prea îngrijorată de potențialele sale consecințe”, scrie site-ul citat.

Problema vizează motoarele de 1,2 litri TCe, care sunt prezente atât pe mașini Renault și Nissan, cât și pe Dacia, dar și pe anumite modele Mercedes.

O asociație de consumatori din Franța acuza recent că mai bine de 600.000 de mașini au această problemă.

Potrivit RTL.be, ”producătorul nu recunoaște clar problema și nu preia destulă responsabilitate pentru eșecurile declarate”.

Cazuri și în România

Despre o problemă similară a scris recent și Libertatea, prezentând cazul unei femei din Brașov, care a reclamat miros de benzină în uleiul mașinii sale,

Problema consumului de ulei face obiectul unui proces între un alt român, din Drobeta-Turnu Severin, și Renault.

”Nimeni nu vrea mașinile noastre”

Oliver, proprietarul Dacia Lodgy, reclamă: ”Noi sfârșim cu motoarele în afara garanției și nimeni nu vrea mașinile noastre după doi ani”.

El și-a cumpărat mașina cu motor de 1,2 litri TCe și 115 cai-putere în 2016. În urmă cu câteva săptămâni a început să constate o problemă la motor: se auzea ca și cum toate componentele mecanice se învârteau. A verificat uleiul, iar acolo a observat un miros înțepător de benzină.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Olivier mai spune că motorul era ars și arăta ”ca și cum am făcut frigărui pe el”.

”Scandalul Renault” ajunge și în presa belgiană. Proprietarul unei Dacia Lodgy reclamă că motorul mașinii era ”ca și cum a făcut frigărui pe el”
Mororul mașinii Dacia Lodgy din Belgia cu probleme de consum excesiv al uleiului Sursa: RTL.be

Un mecanic i-a spus că a condus fără ulei. Acesta i-a pus puțin ulei și l-a trimis la service-ul companiei de unde a luat mașina. Acolo, motorul a fost dat jos și marți seară i s-a comunicat că-i va fi înlocuit.

Proprietarul mașinii acuză o ”tăcere radio” asupra unei probleme foarte cunoscute.

”Ei spun că este un motor nou, dar noi știm nu se mai produce, a fost înlocuit, astfel că bănuiesc că este un motor vechi recondiționat, pentru care nu am nicio garanție”, spune el.

Oliver se plânge că nu poate vinde mașina, deoarece problema consumului de ulei este cunoscută și nimeni nu vrea să cumpere.

El spune că acum mașina nu valorează mai nimic și vrea ca vânzarea inițială să fie anulată sau Renault să îi facă o ofertă foarte bună pentru achiziția unui alt autoturism.

Situație cunoscută în Franța

În căutările sale despre problemele de la mașina sa, a găsit un grup de Facebook din Franța, deschis de un alt client nemulțumit, care a strâns mărturiile altor persoane.

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Așa a văzut că dacă în Belgia problema nu este prea discutată, nu același lucru se întâmplă în Franța.

Problema a fost semnalată și de asociația de consumatori UFC-Que Choisir. Revista LArgus, specializată în domeniul auto, a scris despre acest subiect. Experții au explicat: motorul de 1,2 litri TCE ar avea o problemă de design care face ca uleiul să fie aspirat în cilindri și ars în combustie.

Asociația UFC-Que Choisir a atacat Renault pentru că nu a recunoscut oficial problema, deși aceasta a fost observată de către inginerii constructorului auto printr-o notă internă încă din 2015.

O reparație există, prin creșterea presiunii și reprogramarea sistemului de management al motorului, însă asociația acuză Renault că aceasta a avut loc numai după ce clienții au mers să reclame problema, nicio avertizare nefiind comunicată înainte.

Problema este că multe mașini au kilometri puțini parcurși, dar pagubele pe care problema le poate provoca merg mult dincolo de limitele acoperite de garanție. Iar în acest caz trebuie demonstrat că problema a fost cauzată de consumul excesiv de ulei.

Renault repară de la caz la caz

Renault Belgia-Luxemburg a recunoscut problema cu motoarele de 1,2 litri TCe, dar spune că tratează fiecare caz separat.

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Compania susține că problema se poate repara ușor: în nouă din zece cazuri se poate reprograma sistemul electronic de management al motorului.

În cazul Nissan, echivalentul motorului de 1,2 litri TCe este 1,2 litri DIG-T. Potrivit Renault, martorul de ulei de pe bord ar trebui să indice când acesta nu se află în limite. Dar Olivier, proprietarul Daciei Lodgy cu problema, spune că acest indicator nu s-a aprins niciodată.

Fotografie principală: Shutterstock


Citește și:

Mai mulți proprietari de mașini Nissan acuză compania că le-a vândut autoturisme cu defecte. „Mașina s-a oprit în mers. Mă pun în pericol cu ea și sunt un pericol public”

Un român a dat în judecată Grupul Renault! Dacă ai Dacia Duster, vezi ce motor consumă mult mai mult ulei decât ar trebui

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI