Managerul Spitalului de Urgență din Timișoara susține că, în acte, Alina Tischer, a dat examenul de medic specialist după 3 ani și șase luni de rezidențiat, urmând să facă alte patru luni de rezidențiat după acest examen.

”Documentele noastre legale atestă că și-a întrerupt rezidențiatul patru luni și trei zile. Dacă trebuia să facă patru ani de rezidențiat, la noi reiese că a făcut 3 ani și 6 luni urmând ca contractul ei cu spitalul să fie parcurs până în mai 2020”, a spus Maria Oprea.

Întrebată să precizeze în ce măsură actele corespund cu realitatea, Oprea a spus că documentele sunt întocmite în baza raportării medicului care coordonează rezidențiatul tânărului doctor.

”Pontajul se primește de la coordonatorul de rezidențiat, respectiv șeful de secție, nu neapărat managerul spitalului. Medicii au obligativitatea unei gărzi pe lună”, a declarat managerul spitalului din Timișoara.

Oprea a spus că a aflat abia astăzi, de la șefa de personal, că au fost cazuri în care medici rezidenți au reclamat faptul că sunt unii colegi de-ai lor care nu trec pe la muncă

Unii rezidenți se plâng că alții lipsesc, probabil s-a mai întâmplat, dar nu am primit nimic în scris. Astăzi am aflat de la șefa de la personal că au fost și plângeri, dar totul a fost verbal.

Maria Oprea, managerul Spitalului de Urgență din Timișoara

Abia de luni conducerea spitalului va face verificări legate de prezența medicilor rezidenți la muncă, Oprea evitând să precizeze care ar putea fi sancțiunile în acest caz.

În ce privește transferul Alinei Tischer de la spitalul din Arad la Timișoara, Oprea susține că există posibilitatea legală a finalizării rezidențiatului în alt spital decât cel în care tânărul medic este repartizat inițial, iar Tischer a venit cu un document de la Ministerul Sănătății.

Foto: Banatul Azi

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News