• 331 de chioşcuri şi magazine de la metrou sunt, începând de marţi, debranşate de la electricitate şi apă potabilă.
  • Spaţiile comerciale, controlate de 24 de ani de sindicat, trebuiau evacuate până luni 19 noiembrie în urma unei notificări transmisă de conducerea Metrorex.
  • Pe 19 noiembrie, sindicatul anunţa greva generală, care ulterior a fost suspendată.
  • Sindomet Servcom, firma sindicatului, nu a pus în aplicare notificarea companiei de stat, ci a prelungit contractele de închiriere.
  • „Spaţiile comerciale sunt adevărata miză a protestului!”, a declarat directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu.

La mai bine de o săptămână de la termenul anunţat iniţial, conducerea Metrorex a început efectiv debranşarea de la electricitate şi apă potabilă a spaţiilor comerciale din subteran.

331 de chioşcuri şi magazine de la metrou, care însumează 5.800 de metri de spaţii comerciale, rămân fără utilităţi după ce contractul de asociere dintre Metrorex şi firma sindicatului, privind închirierea spaţiilor de la metrou, nu a mai fost prelungir de compania de stat începând cu luna septembrie.

Cum încearcă șefii din sindicat să-și păstreze afacerile din subteran. Îi sperie pe angajații Metrorex cu dosare penale

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Înţelegerea dintre „Unitatea – Sindicatul Liber Metrou” (U.S.L.M.) şi Metrorex, care dădea dreptul firmei sindicaliştilor să controleze spaţiile comerciale din subteran,  îşi are originile în anii 90 şi a fost prelungită succesiv.

Libertatea a dezvăluit săptămâna trecută că în ziua când sindicatul anunţa greva generală, Metrorex trebuia să sisteze utilităţile către spaţiile comerciale.

Există o revendicare clară. Să se găsească o soluţie legală pentru a continua acest contract de asociere în participaţiune. Aceasta este miza reală. Este nenegociabilă această speţă. Contractul a fost încheiat în 2003, ilegal!„, a declarat directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu.

Spaţiile comerciale, pericol public

Multe dintre chioşcurile care au fost închiriate de firma sindicatului, se află inclusiv pe fluxul de evacuare al staţiilor în caz de urgenţă. Potrivit directorului Metrorex, acestea urmează să fie demolate.

Pe restul le vom scoate la licitaţie iar caietul de sarcini va fi clar. O patiserie nu poate funcţiona decât cu instalaţie de ventilaţie separată, nu conectată la ventilaţia care face parte din infrastructura Metrorex”, a declarat Dumitru Şodolescu.

Reamintim, la această oră există un conflict de muncă deschis între conducerea companiei si sindicat a urmare a expirarii Contractului Colectiv de Muncă pe 2017.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Iniţial sindicaliştii au cerut o majorare a salariilor cu 42% iar conducerea Ministerului Transporturilor a susţinut că nu poate oferi mai mult de 18%.

De asemenea, Libertatea a mai dezvăluit că pentru a putea achita o parte dintre facturile pentru lucrările de la şantierul metroului din Drumul Taberei, compania a pus gaj patru garnituri de tren care circulă pe cea mai aglomerată magistrală: Pipera – Berceni.

Din 2015 şi până la sfârşitul lui septembrie 2018, valoarea chiriilor plătite de comercianţii din subteran se ridică la peste 2,4 milioane de euro.

Din această sumă, în conturile Metrorex au intrat puţin peste 665 de mii de euro. Asta înseamnă 27,7% din total. Diferenţa a ajuns la firma sindicatului.


Paradoxul Metrorex | În timp ce sindicatul cere majorări de 42%, compania se împrumută şi pune gaj trenuri pentru plata lucrărilor din Drumul Taberei

Firma sindicatului de la metrou, condusă de un consilier local PSD de la sectorul 1

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI