Lucian Bode e cel mai nou nume pe lista miniștrilor acuzați de plagiat din Guvernul Nicolae Ciucă. În mai puțin de un an, alți trei membri ai Guvernului, în frunte cu premierul Ciucă, s-au aflat în aceeași situație.

Florin Roman a mințit de trei ori în CV

Fostul ministru al cercetării, inovării și digitalizării, Florin Roman, a mințit în CV de mai multe ori. Și-a trecut în palmares o lucrare cu titlul „Teoria sistemelor informaționale”, care nu a putut fi găsită în mod fizic nici la editură, nici la Biblioteca Națională, așa cum descoperea Libertatea în decembrie 2021.

Scandalurile de plagiat care au zguduit Guvernul Ciucă. Doi miniștri au demisionat în ultimul an, șeful Guvernului rămâne suspect de fraudă academică
Florin Roman. Foto: Hepta

Liberalul a susținut în CV și că a absolvit cursurile de licență la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Instituția de învățământ superior a negat această informație, iar rectorul Daniel David i-a cerut public să șteargă această informație din CV. 

În plus, Florin Roman a plagiat în lucrarea sa de masterat, susținută la Universitatea Titu Maiorescu. Sursa plagiatului era un suport de curs al unui profesor timișorean, din perioada 2007-2008.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Ca urmare a dezvăluirilor de presă, ministrul Florin Roman și-a anunțat demisia din Guvern, pe 15 decembrie 2021, la trei săptămâni de la numire.  

Plagiatul lui Ciucă, neelucidat din „nevoia de stabilitate” a țării

Teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă, prin care a devenit doctor în științe militare, a fost plagiată din alte două lucrări de doctorat, susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, și din două cărți, a arătat Emilia Șercan într-un articol publicat pe PressOne în ianuarie 2022. 

# 42 de pagini, din totalul de 138, au fost plagiate. „Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat”, a arătat Emilia Șercan.

Nicolae Ciucă a susținut că a respectat toate cerințele legale în redactarea tezei de doctorat și a cerut Comisiei de Etică a Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” (UNAp) să îi verifice lucrarea.

Pe 20 ianuarie, Mircea Dumitru, vicepreședintele CNATDCU, a declarat pentru Libertatea că dovezile în acest caz sunt solide și indică „un caz foarte clar de plagiat”.

O lună mai târziu, Nicolae Ciucă a dat în judecată Ministerul Educației, pentru a suspenda înregistrarea a trei sesizări de plagiat privind teza sa de doctorat. Sesizările adresate CNATDCU fuseseră deja admise. Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză premierului și a decis, la începutul lunii martie, suspendarea înregistrării sesizărilor de plagiat. În motivarea sentinței magistrații Curții de Apel au invocat inclusiv „nevoia de stabilitate” a țării.

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Scandalurile de plagiat care au zguduit Guvernul Ciucă. Doi miniștri au demisionat în ultimul an, șeful Guvernului rămâne suspect de fraudă academică
Mircea Dumitru. Foto: Hepta

Klaus Iohannis a evitat să comenteze plagiatul lui Nicolae Ciucă în tot acest timp. Nicolae Ciucă este al treilea premier implicat într-un scandal de plagiat, după Victor Ponta și Mihai Tudose.

Sorin Cîmpeanu, a doua demisie din guvern din cauza plagiatului

Fostul ministru al educației Sorin Cîmpeanu și-a însușit, în 2006, 13 capitole dintr-un curs universitar, a arătat o investigație PressOne, semnată de Emilia Șercan. În 2000, Cîmpeanu semnase nouă pagini din cursul respectiv, însă șase ani mai târziu și-a pus semnătura pe alte aproape 100 de pagini. 

Scandalurile de plagiat care au zguduit Guvernul Ciucă. Doi miniștri au demisionat în ultimul an, șeful Guvernului rămâne suspect de fraudă academică
Sorin Cîmpeanu. Foto: Hepta

Inițial, liberalul a spus că are dreptul să se semneze pe lucrarea altui cercetător, dacă o face cu permisiunea acestuia. A adăugat că, dacă o lucrare nu are ISBN, nu există un autor al ei. 

Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: „Mii de conturi au lucrat pe TikTok pentru Călin Georgescu, cu finanțare externă. Compania a ignorat cu desăvârșire sesizările instituțiilor”
Recomandări
Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: „Mii de conturi au lucrat pe TikTok pentru Călin Georgescu, cu finanțare externă. Compania a ignorat cu desăvârșire sesizările instituțiilor”

Ulterior, în apărarea sa, ministrul Cîmpeanu a comparat autoratul unui curs universitar cu cel al instrucțiunilor de folosire a unui automat de cafea. 

Pe 29 septembrie, Sorin Cîmpeanu și-a depus demisia din funcția de ministru al educației. 

Acum, pe listă a intrat și Lucian Bode, care joi, a anunțat că nu vrea să comenteze analiza făcută de Șercan.

Alți miniștri cu probleme în lucrările pe care pretind că le-au scris

Angajați ai Muzeului Vrancei au declarat, pentru Libertatea, că ei au fost cei care au documentat și scris teza de doctorat a ministrului apărării, Angel Tîlvăr. „De la ze-ro!”, a subliniat una dintre muzeografele implicate, în urmă cu zece ani. 

Angel Tîlvăr și-a susținut teza de doctorat în istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 2012. Atunci, se afla la al doilea mandat de parlamentar din partea PSD Vrancea, fiind considerat un apropiat al fostului președinte al Consiliului Județean, Marian Oprișan.

Angel Tîlvăr a negat acuzațiile. „Îmi asum fiecare cuvânt pe care l-am scris acolo și pot să o susțin din nou public, fără nicio problemă”, declara pentru Libertatea. O investigație G4Media arăta că numele ministrului apărării nu apare în registrul de cercetare a documentelor de la Arhivele Naționale Vrancea. În schimb, documentele citate în teza sa de doctorat au fost consultate de istoricul Ionuț Iliescu, de la Muzeul Vrancei, relevă aceeași sursă.

Scandalurile de plagiat care au zguduit Guvernul Ciucă. Doi miniștri au demisionat în ultimul an, șeful Guvernului rămâne suspect de fraudă academică
Angel Tîlvăr. Foto: Hepta

Cartea-fantomă a ministrului Grindeanu

În CV-ul actualului ministru al transporturilor, Sorin Grindeanu, a apărut un titlu de carte pe care acesta nu o poate prezenta fizic. Volumul „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă” ar fi fost scris alături de tatăl său, Nicolae Grindeanu, și a fost publicat în 2002 la Editura Ionescu. 

În decembrie 2021, Grindeanu a arătat de la distanță, într-o conferință de presă, cartea pe care spune că a scris-o. Totuși, ea nu poate fi găsită nicăieri. Într-o scrisoare publică, 40 de matematicieni români i-au solicitat să trimită la Biblioteca Națională șapte exemplare. Până acum, misterul cărții de matematică nu a fost elucidat.

Scandalurile de plagiat care au zguduit Guvernul Ciucă. Doi miniștri au demisionat în ultimul an, șeful Guvernului rămâne suspect de fraudă academică
Sorin Grindeanu

Alți opt miniștri din Cabinetul Ciucă au doctorate:

  1. Bogdan Aurescu, ministrul de externe, a obținut titlul de doctor în drept de la Universitatea din București, în 2003, „cu calificativul foarte bine şi distincţia Summa cum laude”, conform CV-ului său. Teza de doctorat, cu titlul „Conceptul de suveranitate şi supremaţia dreptului internaţional”, a vizat dreptul internațional public.
  2. Cătălin Predoiu, ministrul justiției, a devenit doctor în drept al Universității din București, tot în 2003, summa cum laude.
  3. Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, și-a susținut teza de doctorat în 2019, la ASE București. A obținut și el distincția summa cum laude. Tema de interes a fost „Responsabilitatea socială corporatistă în ţările foste comuniste. Abordare comparativă”, în coordonarea Prof. Univ. Dr. Rodica Milena Zaharia.
  4. Ioan Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene, a obținut în 2005 o diplomă de doctor în specializarea contabilitate, de la Universitatea de Vest din Timişoara. A obținut o altă diplomă de doctor, în 2007, în management, de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
  5. Virgil Popescu, ministrul energiei, are o diplomă de doctor obținută în 2000, în specializarea management, de la Universitatea din Craiova. 
  6. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, este doctor în medicină, specializarea microbiologie. Acesta a obținut titlul în anul 2004, de la UMF „Carol Davila”.
  7. Ligia Deca, ministrul educației, este doctor în științe politice, titlu obținut de la Universitatea din Luxemburg. Titlul lucrării de diplomă: „Understanding the internationalization of higher education as a policy process. The Case of Romania”.
  8. Petre Daea, ministrul agriculturii, a obținut titlul de doctor în agronomie de la Institutul de pregătire a cadrelor de conducere din economie și administrație, în 1983.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (4)

pikpik   •   24.11.2022, 21:25

Analfabeti cu diplome...

marian1969   •   24.11.2022, 20:53

Când te gândești ca locatarul de la Cotroceni declara cu niște ani că politicianul care planează suspiciunea că a plagiat sa facă un pas înapoi. Acum o lună și ceva declara că are toleranță zero pentru plagiat. Dacă te uiți la Guvernul meu parcă a fost selectat în urma unui concurs cine plagiază mai mult. Nu mai merită să ne consumăm energia cu ei, avem posibilitatea să-i sancționam în 2024 la alegeri. În rest urmărim cum își fac treaba doctori din Guvernul PLAGIAT .

ivryernest   •   24.11.2022, 18:57

Plagiatul e o "boală românească", ca și mita și șpaga.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI