O profesoară de franceză de la Liceul Traian Vuia din Făget, Timiş, i-a frânt inima unui elev de-al său după ce conducerea instituţiei a informat-o că relaţia care s-a înfiripat între cei doi este interzisă. Totul a ieşit la iveală zilele trecute, după ce chiar cadrul didactic, o tânără de 24 de ani, a postat pe internet fotografii în care apărea îmbrăţişându-se cu băiatul de doar 16 ani, căruia îi era profesoară.
Au demisionat în semn de protest
După ce directorii au început o anchetă, tânăra a decis să pună capăt relaţiei. “Mi-am dat seama în timp că nu este deloc bine să am o relaţie altfel decât profesională cu el. Nu ştiu unde s-a realizat schimbarea, dar am pus capăt. Nu m-am gândit că o să am probleme”, a declarat profa. Şi la Liceul de Muzică Sigismund Toduţă din Cluj- Napoca gestul unei învăţătoare a stârnit o revoltă uriaşă. După ce în urmă cu jumătate de an aceasta a fost înregistrată în timp ce urla la un elev din clasa I şi îl făcea nebun, tâmpit şi “jumătate de creier”, femeia a fost convocată de o comisie disciplinară. Deşi membrii acesteia au cerut ca femeia să fie dată afară din învăţământ, cadrul didactic s-a ales doar cu tăierea salariului cu 15% pe o durată de şase luni. Scandalizaţi de decizia luată de inspectoratul şcolar, directorul Vasile Sândean-Ovadiuc şi directorul adjunct Tunde Kállay- Miklós şi-au înaintat demisiile.
Între timp, elevul agresat verbal a fost mutat de părinţi la altă şcoală.

 
 

Urmărește-ne pe Google News