Grăsime

Fripturi şi cârnaţi, sosuri, maioneză, tort – odată scăpate din furculiţă, bunătăţile tradiţionale lasă urme greu de şters, dacă nu te-ai dotat cu:

  • pudră de talc: dacă “surprinzi” pata la scurt timp după ce a apărut (cât e proaspătă), o poţi elimina în felul următor – sub ea pui o bucată de sugativă curată, iar peste ea presari un strat gros de talc, acoperit cu o hârtie curată şi presat cu un obiect greu. După 24 de ore, scuturi talcul şi perii în forţă materialul. Dacă a mai rămas o urmă cât de mică, îl speli cu apă călduţă şi cu săpun sau detergent (ales în funcţie de tipul ţesăturii).

  • altă soluţie, în special când ai de scos pete de grăsime de pe guler sau manşete: amesteci patru linguriţe de amoniac şi o linguriţă de sare de bucătărie, până când obţii o pastă consistentă, pe care o întinzi pe pată. După 2-3 minute, speli gulerul sau manşeta cu detergent obişnuit.

Şampanie

Fie că acela care deschide sticla nu a exersat destul, fie că paharul este apucat cu prea mare entuziasm, petrecerea se poate solda şi cu pete de şampanie. Ideal ar fi să încerci să le scoţi imediat, spălând insistent cu apă caldă. Uşor de zis, greu de făcut? Încearcă puţin mai târziu, cu un amestec în părţi egale de alcool etilic de 96% şi oţet slab (3%). Toarnă pe pată şi lasă să acţioneze câteva minute. Apoi clăteşte bine. Atenţie la ţesăturile colorate: aplică mai întâi soluţia pe o porţiune ascunsă, ca să te asiguri că nu decolorează.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Vin roşu

O pată proaspătă iese fie spălând-o insistent sub jetul de apă caldă, până când dispare, fie presărând un strat gros de sare de bucătărie, după care se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte bine, bine.
Pentru petele de vin roşu de care nu te poţi ocupa imediat este bine să ai în casă apă oxigenată diluată 5%: torni puţin pe pată, apoi tamponezi cu amoniac (cu ajutorul unei dischete) şi absorbi umezeala cu o cârpă moale.

Ciocolată

Nu te pripi: ciocolata trebuie lăsată să se usuce; după care se rade cu un cuţit şi se curăţă, la final, cu tampon îmbibat cu benzină şi cu o periuţă aspră.
Ciocolata s-a dus, dar a lăsat în urmă o pată gălbuie? O faci să dispară frecând cu un tampon înmuiat în glicerină caldă, după care vei spăla cu apă caldă.

Cafea

Dacă acţionezi imediat, pata iese, de regulă, prin simpla spălare cu detergent şi apă caldă.
Altă soluţie este sarea presărată pe pată, urmată de spălarea cu apă şi, la nevoie, cu săpun sau detergent.
Dacă a apucat să se usuce, tamponezi cu glicerină, speli cu apă caldă, torni şi puţină apă oxigenată. Şi gata cu pata.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI