La mai puțin de o lună după ce Tribunalul București a constatat – pe 12 august – că probele aduse de DNA sunt nule și a returnat al doilea dosar Hexi Pharma la Procuratură, Miron Panaitescu, administratorul scăpat temporar în acest caz, își va afla sentința în alt dosar de evaziune fiscală. La Cluj.

Scăpat în cazul HexiPharma, asociatul lui Condrea este condamnat în primă instanță în alt dosar de evaziune fiscală, la indigo
Miron Panaitescu

Dacă, în cazul Hexi, DNA a făcut apel, Panaitescu a făcut și el apel în celălalt caz la începutul lui februarie 2020. Înainte de pandemie, Tribunalul Sălaj l-a condamnat la 2 ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. Cum Panaitescu avea și alte condamnări, din alte dosare, acestea i-au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de 4 ani și 3 luni.

Totuși, instanța constatase că pedeapsa era una concurentă altor condamnări și menționase, la final, că „constată împlinită durata pedepsei închisorii de 4 ani şi 3 luni aplicate inculpatului P.M.V.”. Practic, fără închisoare suplimentară, doar cu plata unor sume către ANAF.

Cazul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, care a amânat deja pronunțarea, iar aceasta ar trebui să fie dată pe 9 septembrie.

Avea ștampila unei firme

În dosarul de la București, DNA l-a trimis în judecată pe Panaitescu, 47 de ani, pentru că ar fi făcut afaceri fictive din partea Hexi Pharma cu off-shore-urile deținute de patronul Dan Condrea în Cipru. Modul de operare descris de procurori în dosarul de la Sălaj e identic.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Ziar de Cluj a descris faptele după ce dosarul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Scăpat în cazul HexiPharma, asociatul lui Condrea este condamnat în primă instanță în alt dosar de evaziune fiscală, la indigo
Miron Panaitescu, stânga, și Dan Condrea

Publicația scria că Panaitescu fusese trimis în judecată după ce ar fi emis facturi fictive de motorină pe numele firmei Nymus UUB.

Panaitescu și alte două persoane, trimise și ele în judecată, reprezentante ale firmei Euro Trans Universal SRL, făceau această schemă pentru a scoate bani din a doua companie.  Panaitescu deținea ștampila primei companii. 

Conform procurorilor, suma scoasă din firmă prin facturile fictive era de un milion de lei, în doar două luni.

Un cazier încărcat

Dosarul de la Curtea de Apel Cluj-Napoca este doar unul din multele cazuri penale în care a fost implicat Miron Panaitescu.

Scăpat în cazul HexiPharma, asociatul lui Condrea este condamnat în primă instanță în alt dosar de evaziune fiscală, la indigo
Miron Panaitescu, fost director al companiei Hexi Med și prieten cu Dan Condrea, este adus la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat într-un nou dosar care vizează compania Hexi Pharma, în București, joi, 2 iunie 2016 | Foto Hepta

Astfel, din anul 1999, mâna dreaptă a fostului patron al Hexi Pharma a fost arestat, condamnat, încarcerat de două ori, prima oară după o pedeapsă de 11 ani, a doua oară după un accident în care a murit fosta soție.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
  • 8 decembrie 1999: Panaitescu este arestat după ce a devalizat bursa, fiind acuzat de autorități de furt calificat.
  • 16 decembrie 1999: Este trimis în judecată în același caz.
  • 3 octombrie 2002: Tribunalul București îl condamnă la 11 ani de închisoare, iar decizia rămâne definitivă în 2003.
  • 24 aprilie 2007: Eliberat condiționat după 4 ani, având un rest de executat de peste 1.300 de zile.
  • 19 martie 2013: Pierde la CEDO după ce își cere reabilitarea.
  • 18 decembrie 2015: Condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă. după un accident din 2011 în care i-a murit soția, 3 ani și 3 luni.
  • 11 octombrie 2017: E trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul de evaziune din Ardeal.
  • 3 decembrie 2018: E trimis în judecată de DNA pentru evaziune fiscală, al doilea dosar Hexi Pharma.
  • 26 februarie 2020: Condamnat în primă instanță de Tribunalul Sălaj la 2 ani de închisoare, în total 4 ani și 3 luni după contopirea altor două resturi de pedepse.
  • 12 august 2021: Tribunalul București întoarce dosarul Hexi Pharma 2 la DNA.
  • 9 septembrie 2021: Curtea de Apel Cluj va da sentința în dosarul 36913353462/84/2017.

„Un hacker briliant”

În 2016, Gazeta Sporturilor scria despre cum se reuniseră Condrea și Panaitescu, colegi de facultate, în 2010.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Panaitescu era considerat „un hacker briliant” de cunoscuți. Pe lângă apropierea de Condrea și legăturile cu societățile offshore create de patronul său, Panaitescu era recunoscut pentru înființarea unor ONG-uri cu nume apropiate de firmele din grup „pentru alte artificii financiare”.

Site-ul România Curată arăta că acesta înființase 9 ONG-uri din 2010.

Scăpat în cazul HexiPharma, asociatul lui Condrea este condamnat în primă instanță în alt dosar de evaziune fiscală, la indigo

În prezent, Miron Victor Panaitescu este acționar la 53 de companii și administrator la 47! Schema de pe termene.ro (foto sus) arată ca o explozie de inițiativă și antreprenoriat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI