Boala debutează cu febră
Scarlatina este o boală eruptivă infectocontagioasă, mai frecventă în rândul copiilor sub 10 ani. Boala debutează brusc cu febră, stare generală modificată, angină şi erupţie de bubiţe foarte mici roşii-rozalii.
Acestea apar în primă fază în gâtul şi pe limba copilului, apoi se întind pe burtă, spate, gât, faţă, mâini şi picioare. Streptococul care se transmite doar prin salivă este eliminat numai în urma administrării unui antibiotic. În anumite cazuri, scarlatina poate da complicaţii cardiace şi renale.
Patru şcoli închise pentru dezinfecţie
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu (foto), ne-a declarat că până în prezent au fost sistate orele de curs în patru unităţi de învăţământ, trei din sectorul 6 şi una din sectorul 3. “Sistarea orelor se face numai pentru o zi. În general, ziua de vineri este sacrificată pentru ca soluţia dezinfectantă să rămână şi să acţioneze şi pe perioada weekendului”, a spus Banu.